Skip to content

Recenzie + Galerie Foto concert Monarchy + Silver Bullet @ Ryma

Septembrie 29, 2012

Rock-ul s-a întors în seara de vineri, 28 septembrie, la ora 20 00 între zidurile Cetății din Alba Iulia, la spațiile RYMA, cu ocazia desfășurării primului concert din turneul de promovare a materialului “Feeding the Beast” al grupului bucureștean Monarchy. În deschidere a cântat Silver Bullet, o trupă tânără venită de asemenea din capitală.

Concertul din Alba Iulia a avut o problemă permanentă: numărul mic al fanilor în picioare, fapt cel mai probabil datorat numărului mic de ascultători ai genului din oraș. Însă asta nu a oprit cele două trupe să arate că au un cuvânt de spus pe scena metal-ului românesc, fapt deja demonstrat în ultimele apariții live.

Silver Bullet, o trupă tânără caracterizată prin sonorități thrash, cu influențe heavy și elemente vocale de power, oferite de solistul Vladimir Sima. Piese precum “Wolf”, “Just Hyde” și “The Masquerade”, acompaniate de cover-uri reușite după “Fear of the Dark” (Iron Maiden) și “Raining Blood” (Slayer) au scos la iveală calitățile unei trupe cu un viitor promițător.

Deși trupa Monarchy își are rădăcinile în anii ’90, proiectul a fost reluat în anul 2009 în formula: Dragoș Crețu (voce), Iulian Rob și Eddy Moraru (chitări), Marian Leusteanu (bass), Cornel Ștefan (clape) și “The Beast” la tobe. Trupa abordează un progressive metal cu influențe heavy, hard, thrash și chiar power metal. După demo-ul “Jamming”  lansat în 2009, trupa a debutat anul acesta cu albumul “Feeding the Beast”. Materialul a primit recenzii mai mult decât pozitive atât pe plan național, cât și internațional.

 

Băieții și-au făcut apariția în stilul caracteristic, Bestia fiind adusă în cămașă de forță către scenă. Recitalul a fost deschis cu “Hysteria”, iar piesa imediat următoare a fost “Soul Capture”. Cele două piese sunt îndeajuns să convingă orice audiență cultivată de genialitatea unei trupe ce nu poate fi vorbită decât de bine. În ciuda publicului redus din fața scenei, grupul a continuat cu același entuziasm cu care a început, cântând majoritatea compozițiilor de pe albumul “Feeding the Beast”,  precum și un bine realizat “Tribute”, dedicat trupelor ce le-au avut drept influență. Concertul a fost încheiat cu “All As One”, publicul arătând în sfârșit că se poate mișca (chiar și într-o mică măsură).

 

În concluzie, atât Monarchy cât și Silver Bullet, au făcut din nou o impresie bună împătimiților genului rock, convingând lumea prezentă că merită susținuți. Fanii îi vor putea vedea live pe Monarchy în viitoarele concerte din cadrul turneului de promovare “Feeding the Beast” din  Cluj-Napoca, Bacău, Brașov, Arad sau Timișoara.

Text: Cristian Ola

Foto: Maria Purcariu

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. Maria P. permalink
    Octombrie 18, 2012 10:13

    Numărul mic al fanilor în picioare? Cred că mai bine o numim nesimțire curată. Au venit și au și PLĂTIT intrarea chiar foarte puțini. Alții s-au strecurat cu nesimțire prin diverse metode. Nu pot înțelege ce au oamenii ăștia în cap. Se plâng că la ei în orașe nu vin trupe roc, iar când vin, se ocupă cu rahaturi din astea. Nu vă mai plângeți fraților că stați într-un oraș mic și de rahat, că voi sunteți singurii vinovați pentru rahatul ăla. Amin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: