Skip to content

Cronica SamFest Rock 2012, Ziua 1-a (06 Iulie 2012)

Septembrie 19, 2012

Primul sfârsit de saptămână al lunii Iulie şi-a păstrat tradiţia ultimilor cel puţin 4 ani, aceea de a suna chemare şi adunare tocmai unde se agaţă harta-n cui, pe tărâmuri sătmărene. 6-7 Iulie şi Aerodromul Satu Mare au fost coordonatele celei de-a 8-a ediţii internaţionale a ceea ce a rămas drept cel mai longeviv festival rock-metal din România. Întocmai de aceea, cei de la Casa Zamfirescu s-au spetit ca această ediţie a festivalului nu numai să confirme renumele deja existent, ba chiar să şi pluseze, atât prin concerte mai bune decât al precedentele 3 ediţii, cât şi prin evenimente conexe, cum ar fi concursul de miss,  intima paradă a motoarelor, sau seara de foc de tabăra, inspirat completată cu cântecele folk ale băimăreno-reghineno-mureşenilor de la Focul Viu.

Ziua 1-a (06 Iulie 2012): RAGE, KALAPÁCS, BUCOVINA, THE UNKNOWN SCAR, WARCHANT

Faptic, startul maratonului de voie bună a fost dat încă de Joi noapte, când din subwoofere şi din tuburile de bass au răsunat metale preţioase, în ceea ce a constituit preambulul ediţiei actuale de SamFest Rock. Însă, cu toţii aşteptam ziua de Vineri, cqnd aveam să fierbem de nerăbdare si, mai ales, de căldură, în aşteptarea concertului Rage, dar şi ale celora de la Kalapács, Bucovina, The Unknown Scar şi Warchant. Pe măsură ce primul concert al zilei avea să se apropie, claxoanele nu mai conteneau în a se face auzite, semn că lumea avea să se strângă într-un nume semnificativ.

Chiar dacă debutul avea să fie consemnat cu o oră mai târziu faţă de ora anunţată iniţial, timisorenii de la WarChant, adepţi ai păgân black-metal-ului, s-au bucurat de un număr semnificativ de spectatori, pentru o trupă de deschidere şi judecând din experienţa ultimilor 4 ani, la care am luat parte la acest festival. Aveam să aflu că, în mare măsură, această prezenţă destul de numeroasă avea să i se datoreze lui Andrei Oltean, care este membrul sătmărean al trupei timisorene şi care momentan domiciliază în Sibiu … transhumanţă, ce mai! În ciuda faptului că, datorită suprapunerii unor evenimente muzicale, cei de la WarChant au fost nevoiţi să se prezinte într-o formulă incompletă la Satu Mare, Edwin-Sebastian Marc (voce), Alexandru Giurgeca (chitări), Alexandru Kigyoşi (chitară bass), Iulian Carabulea (claviaturi) şi Andrei Oltean (instrumente de suflat) au reuşit ca, vreme de peste 30 de minute, să ţină publicul antrenat, atât prin black-hrash-ul bazat pe elemente de cultură folclorică românească, ci şi prin natura versurilor, inspirate de gloriile trecutului istoric ale ţinutului pe care astăzi îl denumim “spaţiu carpato-danubiano-pontic”. Pentru o bună parte a publicului, acesta a fost primul prilej de a avea contact visual cu această trupă, însă un mic pâlc am avut ocazia să-i audiem şi la OST Fest, astfel încqt affirm faptul că, în ciuda problemei sus-enunţate, s-a văzut o schimbare în bine faţă de ceea ce au arătat la Bucureşti, chiar dacă, la Satu Mare, au avut cu câteva minute mai puţin la dispoziţie.

Playlist WARCHANT:

01. Intro;

02. Northern Star;

03. Graiul Ostirii;

04. Battle Of Tapae;

05. Kogaionon;

06. Hora.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei WARCHANT, vă invit să accesaţi https://www.facebook.com/WarChantTM

Înregistrarea video integrală a concertului WARCHANT de la SamFest Rock 2012 poate fi urmărită mai jos:

Cea de-a doua trupă a festivalului avea să fie singura trupă locală prezentă la această ediţie. Cei de la The Unknown Scar, deşi şi-au unit forţele creatoare abia în luna Mai a anului 2011. Acest timp scurt este însă imperceptibil, în momentul în care îi şi audiezi pe Arnold Biro (voce), Tamas Biro (chitară), Lori Sirgher (chitară bas) şi Zoli Gindele (tobe), pentru că aceştia au nu numai stil – lucru cu care nu eşti înzestrat, ci ţi-l cultivi) – ci şi prezenţă scenică ce nu îţi lasă mult timp pentru respiro! Este pentru a doua oară cqnd am ocazia să îi văd în decurs de cam 2 luni si pot să zic că m-au câştigat cu chiar prima impresie pe care mi-am făcut-o, una ce le reflectă dragostea faţă de subgenurile derivate din hardcore, materializată prin faptul că 3 dintre cei 4 membri au activat, înainte, în grupul Smog (având aceeaşi orientare muzicală). La Satu Mare, desigur că s-au bucurat, pe parcursul tuturor celor 45 de minute de prestaţie, de multă căldură din partea publicului, majoritatea acestuia fiindu-le cunoscută.

Playlist THE UNKNOWN SCAR:

01. Grey;

02. The Dawn Of Uncertainty;

03. No Salvation;

04. Death Of Reality;

05. Fading Days Of Shadow;

06. 21 Grame.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei THE UNKNOWN SCAR, vă invit să accesaţi http://www.myspace.com/578759888

Înregistrarea video integrală a concertului THE UNKNOWN SCAR de la SamFest Rock 2012 poate fi urmărită mai jos

Prima trupă străină a festivalului avea să vină din Ungaria. KALAPÁCS, căci despre ea este vorba, find o trupă de referinţă a hard rock-ului din ţară, era de asteptat atât să adune multă lume la concertul lor, cât şi să incite spiritele. Penibilitatea concertului NEVERGREEN de anul trecut a continuat şi anul acesta. Mi se pare cel puţin jignitor la adresa a cam 3 sferturi din public faptul că atât, au ales să comunice într-o limbă neapropiată acestuia. Ba mai mult, instigarea a fost la loc de cinste, şi nu mi se pare deloc întâmplător faptul că asta se întâmplă într-un oraş în care aproape jumătate dintre locuitori sunt etnici maghiari. Nu mă simt ofenstat de faptul că s-a comunicat într-o anumită limbă, ţinând cont de faptul că concertele KALAPÁCS şi OSSIÁN s-au adresat din start doar publicului vorbitor de limbă maghiară, dar experienţa ne-o arată că aceste concerte instigă, direct sau indirect, la xenofobie. Peisajul a fost dezolant, cu publicul maghiar în ropote, în faţa scenei, arborând steaguri cu stema naţională, iar cu cel romqn, înghesuind locurile de pe puţinele terase. Ca strategie de dezvoltare a festivalului, prezenţa cel puţin a unei trupe meghiare este cât se poae de benefică, pentru că aceasta adună lume.

Am ales, totuşi, în ciuda nemulţumirilor sus-arătate, să le urmăresc prestaţia, mai ales că auzisem de multă vreme despre trupa lui Jozsef Kalapács şi chiar îi şi ascultasem destul de mult, într-o perioadă. Ce să mai si zic? Ungurii au dovedit, încă o dată, că ne dau clasă … fie şi la capitolul trupe rock/metal. Jozsef Kalapács nu numai că este un veritabil monstru sacru al scenei rock maghiare, supravieţuitor al vremurilor de glorie date de începutul anilor 80, dar o chiar demonstrează pe merit şi în zilele noastre de ce i se atribuie acest statut. Până să înfiinţeze trupa omonimă, Jozsef Kalapács a fost vocalist în OMEN sau POKOLGEP, două dintre cele mai cunoscute trupe maghiare ale scenei rock. Concertul de la Satu Mare a însemnat, de fapt, o revenire a trupei pe meleaguri satmărene. Formula actuală a trupei îi adună pe Kalapács József (voce), Weisz László (chitară), Sárközi Lajos (chitară), Beloberk István (chitară bas) şi pe Beloberk Zsolt (tobe). Cu un hard rock plăcut, bine lucrat, fără greş, chiar mi-au plăcut, încercând, totuăi, să dibuiesc câte ceva din mesajul versurilor. KALAPÁCS au încântat cei aproximativ 300 de fani prezenţi în faţa scenei vreme de peste o oră, cu şlagăre cum a r fi Itt Leszek, A Kard, Én Vagyok A Neked Való sau Öszintén.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei KALAPÁCS, vă invit să accesaţi kalapacs.acs.hu

Înregistrarea video integrală a concertului KALAPÁCS de la SamFest Rock 2012 poate fi urmărită mai jos


În jurul orei 21:00, a venit vremea headliner-ului serii să urce pe scena festivalului. Aflaţi pentru cea de-a doua oară pe tărâm românesc, germanii de la RAGE sunt un nume binecunoscut între trupele de heavy / speed / power metal. Nu pot să spun că am ascultat prea mult această trupă, dar acest lucru nu l-am făcut nici măcar în perioada premergătoare concertului de la Satu Mare pur şi simplu datorită faptului că doream să mă las surprins pe de-a-ntregul de excelenta lor prestaţie! Atipică este până si componenţa trupei – un trio, formulă adoptată din chiar anul 1984, al naşterii trupei!!  Deşi Peavy Wagner, frontman-ul trupei (voce, chitară bas) este un speeder fără cusur sau reproş, mie mi s-a părut că adevăratul pilon al trupei şi filon de legătură între Peavy Wagner şi Andre Hilgers (tobe) este chitaristul Victor Smolski de origine bielorusă. Fără niciun pic de exagerare, zic că Victor este unul dintre cei mai virtuoşi chitarişti pe care am avut ocazia să îi întâlnesc vreodată! Pur şi simplu, nu ai cum să nu rămâi perplex în faţa prestaţiei acestuia! Este drept că şi pasajele solo numeroase din piesele lor îl ajută, în acest sens. Prestaţia nemţilor s-a întins către 90 de minute aproape, dar cu-adevărat am avut parte de comunicare cu publicul abia la bis, în special pe piesa Don’t Fear The Winter, piesă pe care publicul a avut rolul său!

Rage au fost o surpriză, întrucât nu ascultasem prea mult muzica lor înainte! Pe de altă parte, chiar a fost o surpriză, pentru că, atunci când audiezi piese cum ar fi Twentyone, Empty Hollow sau War Of Worlds, nu ai cum să fii decât recunoscator pentru că ai avut şansa de a vedea live o trupă etalon nu numai prin nume, ci prin chiar ceea ce arată!

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei RAGE, vă invit să accesaţi http://www.rage-on.de/

 

Târziu în noapte, undeva după ora 23:00, şi-a început prestaţia şi ultima trupă programată a cânta în prima zi de festival. Înainte cu o zi de a performa pe scena B’estfest-ului tunarian, ieşenii de la BUCOVINA au poposit în nord-vest-ul ţării, pentru a da de ştire şi Ardealului că şi în România se poate face folk metal – încă unul de o calitatea fantastică, inclusiv prin versurile desprinse parcă din cărţi de basme sau cu legende! Aşa cum mă aşteptam, concertul celora de la Bucovina mi-a adus o simţire de bine a firii de a fi român, într-o perioadă în care am început să mă simt din ce în ce mai puţin tributar ţării natale. Bogdan Luparu (voce, chitară), Florin „Crivăţ” Ţibu (voce, chitară), Vlad Ştefan Datcu (chitară bas), Manuel „Maanu” Giugula (clape) şi Bogdan „Vifor” Mihu (tobe) creează o atmosferă care trece dincolo de ureche şi ne ajută să nutrim o încolţire a frumuseţii naturale, tradiţionale sau istorice a ţinuturilor moldoveneşti. Publicul nu a fost cu mult mai redus numeric decât cel adunat de Rage, ceea ce m-a surprins. Concertul lor s-a întins pe aproximativ 75 de minute, dar parcă totul a trecut într-o clipă. Simţind parcă remarca publicului, aceea că ceva lipseşte din concertul lor, cei 5 au revenit, pentru a-şi interpreta piesa care le-a devenit un veritabil imn (Mestecăniş), dar şi un cover după celebri finlandezi de la Finntroll – piesa Trollhammaren. În aclamaţi reciproce, atât trupa, cât si publicul, s-au retras la un pahar de cinsteală. Deşi concertele din cadrul primei zile de festival tocmai se încheiaseră, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre distracţie, aceasta continuând fie la focul de tabără pregătit de organizatori, fie la terase, în acordurile trupei Focul Viu.

Playlist BUCOVINA:

01. Bucovina Inima Mea;

02. Sunt Munţi Şi Păduri;

03. Straşnic Neamul Meu;

04. Luna Peste Vârfuri;

05. Năprasnica Goană;

06. Vinterdoeden;

07. Vuiet De Negru Izvor;

08. Duh;

09. Straja;

10. Sub Piatra Doamnei;

ENCORE:

11. Mestecăniş;

12. Trollhammaren (Finntroll cover)

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei BUCOVINA, vă invit să accesaţi http://www.realm-of-bucovina.com/

Înregistrarea video integrală a concertului BUCOVINA de la SamFest Rock 2012 poate fi urmărită mai jos

 

Două galerii foto din prima zi a festivalului SamFest Rock 2012 pot fi accesate la link-urile:

1. trupe româneşti: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.4337876404427.2184231.1212880062&type=1

2. trupe străine: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.4338098689984.2184239.1212880062&type=3

Autor, cameraman & fotograf: Tudor Bolgar

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: