Skip to content

Cronică OST Fest – Ziua a 3-a (17 Iunie 2012)

Iulie 29, 2012

Ziua a 3-a, Scena 1: Motorhead, Megadeth, W.A.S.P, Lake Of Tears, Metrock, Reborn

 

Ultima zi de festival, dar şi cea mai înţesată de nume grele ale metal-ului mondial, a început la ora 15:00, cu prestaţia bucureştenilor de la Reborn. De data aceasta, m-am socotit în aşa fel încât să reuşesc să văd toate trupele prezente pe afiş. Ca atare, chiar dacă nu de la început, am avut ocazia să prind şi prestaţia “renăscuţilor”. În ciuda faptului că s-au văzut orele peste ore de repetiţii, nu a fost greu să îţi dai seama că trupa nu fiinţează de prea mult timp (2011). Practic, prezenţa acestora pe scena principală a OST-ului a fost primul eveniment major din cariera trupei, deşi membri care o formează au o bogată experienţă muzicală în spate (trupele Ritual, Interval, Stoneville, Posada, Furious Minds). Stilul abordat mi s-a părut catchy, ţinând cont şi de vârsta membrilor, heavy metal-ul cu influenţe de progressive şi hardcore mi s-a părut nu numai bine lucrat, ci şi că îi prinde de minune. Printre piesele pe care AndreiREACTORUTimofte (voce), FlorinPORTOCALĂCriste, OvidiuOVIPârcălabu (chitară bas) şi SorinFARFUI” Ristea (tobe) le-au interpretat, am remarcat Fight sau Universal Reactor. În concluzie, o trupă pe care mi-aş dori să o revăd cât mai curând, într-un concert care să le fie dedicat!

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei REBORN, vă invite să accesaţi http://www.myspace.com/rebornmetalromania

 

Faţă de cea de-a doua trupă a zilei aveam să am multe curiozităţi! Despre Metrock tot auzisem ca fiind cea mai veche trupă de metal din ţara noastră, activând (timp în care drept că mult mai mult au stat separaţi) din … 1980!!! (Nu îmi pot închipui cum drac puteau să existe trupe de metal la noi în ţară în urmă cu 30 de ani. Power Metal-ul fin, curat, simplu şi sincer interpretat de ei chiar m-a antrenat, deşi nu sunt deloc un iubitor de power. M-a antrenat, chiar mi-a plăcut sinceritatea cu care au zgâlţâit scena! Exact cum, presupun că o făceau acum 32 de ani! Trupa, după cum am menţionat anterior, a trecut prin multe încercări: s-a despărţit oficial în 1998 (reunindu-se în 2010), iar, până în prezent, au scos doar două materiale discografice proprii. Metrock este, pentru piaţa muzicală românească, un veritabil supergrup, pentru că Cristian Ioniţă (voce), George Pătrănoiu (chitară), Adrian Borţun (chitară bas) şi Alexandru Petcu (tobe) au o bogată experienţă muzicală, concretizată prin colaborări, de-a lungul timpului, cu trupe cum ar fi Schimbul 3, Voltaj, Taxi sau Proresiv TM. Au rămas fideli power metal-ului old school, specific anilor de început ai trupei. Piese cum ar fi Unica Iubire, Zori De Lumină, Mother, No Reason sau Stranger. Metrock – o altă dovadă că la Oradea se face muzică de calitate!

Pentru mai multe detalii despre activitatea trupei METROCK, vă invit să accesaţi http://www.last.fm/music/Metrock

 

Urmau pe scenă cele 4 trupe străine ale ultimei zile de festival! Pe cei de la Lake Of Tears am mai avut ocazia să-i văd şi în urmă cu 4 ani, la festivalul SamFest Rock. Este o trupă pe care, pur şi simplu, nu aş avea cum să nu o îndrăgesc şi dacă aş vedea-o de 1000 de ori! Mereu îmi aduc o stare grozavă, îmi împlinesc golurile şi îmi completează lipsurile! Dau contur întregului atunci când îmi lipsesc elemente ale acestuia, într-un circular perfect al trăirilor, emoţiilor şi slăbiciunilor, înărindu-mă sau întărindu-le. Albumul Illwill, lansat anul trecut, mi se pare unul dintre cele mai reuşite albume din 2011, e un album pe care nu mă pot sătura să-l ascult. La Bucureşti, au făcut un show grozav, chiar dacă piesele vechi parcă nu mai sunt interpretate cu acelaşi suflu ca odinioară, iar, în aranjarea lor în playlist-urile de concerte, am remarcat faptul că multe dintre piesele interpretate consecutiv se aseamănă între el (am remarcat asta şi la Satu Mare). Concertul a debutat, cum era de aşteptat, cu interpretarea a două piese de pe acest din urmă album, anume Taste Of Hell şi Illwill. Pe parcurs, de pe acest album, Daniel Brennare (voce), Fredrik Jordanius (chitară), Mikael Larsson (chitară bas) şi Johan Oudhuis (tobe) au mai interpretat doar piesa House Of The Setting Sun, astfel încât, vreme de aproximativ o oră, publicul – destul de numeros, deja – a avut ocazia să audieze toate cele mai cunoscute piese ale trupei. Fiind deja la a 4-a prezenţă pe teritoriu românesc – toate fiind în aceeaşi formulă componistică – Daniel ne-a arătat că este un bun cunoscător al României, atât prin comunicarea în limba română, cât şi prin dovedirea cunoaşterii unor date despre ţara noastră. În ciuda temperaturii ridicate de afară, suedezii au făcut un spectacol care nu avea cum să nu te ţină treaz!

 

Playlist LAKE OF TEARS:

01. Taste Of Hell;
02. Illwill;
03. Raven Land;
04. The Greymen;
05. Demon You – Lilly Anne;
06. House Of The Setting Sun;
07. Boggie Bubble;
08. So Fell Autumn Rain;
09. Forever Autumn”
10. Crazyman.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei LAKE OF TEARS, vă invit să accesaţi http://www.myspace.com/thelakeoftears

 

Au urmat două concerte pe care îmi doream extrem de mult să le văd, şi asta, datorită faptului că, deşi din punct de vedere muzical sunt mai interesat de W.A.S.P. decât de Megadeth, cu doar două săptămâni în urmă, la ediţia croată a festivalului Metalfest, cele două trupe – alături de Dark Tranquillity, au avut o mică “dispută”, datorată faptului că cei de la Megadeth şi-au întârziat prestaţia cu peste o oră, fapt care a determinat staff-urile trupelor W.A.S.P. şi Dark Tranquillity să îşi anuleze prestaţiile, care aveau să urmeze cronologic celeia a thrash-erilor. Prin urmare, eram curios în ce anume se va materializa reîntâlnirea lui Blackie Lawless cu Dave Mustaine … apă de ploaie! (ce bună ar fi fost, pe dogorelile de la Romexpo!

Revenind la concertul celora de la W.A.S.P., alături de concertul Overkill din prima zi, mi s-a părut cea mai reuşită prestaţie de pe întreaga durată a festivalului, recunoscând că factorul subiectiv a cântărit mult în această remarcă (pentru cele două trupe am şi venit la acest festival), nu şi decisiv! Pe lângă concertul amintit anterior, am mai avut ocazia să-i văd pe cei de la W.A.S.P. şi cu ocazia primei lor vizite în ţara noastră, pe data de 7 Octombrie 2007, la festivalul Maximum Rock Cluj-Napoca. Asemenea vietăţilor al căror nume l-au adoptat pentru a-şi denumi trupa (trupa nu şi-a clarificat provenienţa numelui), Blackie Lawless (voce, chitară), Doug Blair (chitară, backing vocals), Mike Duda (chitară bas, backing vocals) şi Mike Dupke (tobe) sunt nişte veritabile viespi pe scenă: muncitori, rapizi, calculaţi dar enerici! Un heavy metal curat,  sincer, exploatat aşa cum şi trebuie! Ajuşi la 30 de ani de existenţă, cei de la W.A.S.P. sunt angrenaţi într-un turneu mondial, menit să le onoreze aniversarea! Timp de 75 de minute, aceştia au făcut un veritabil de forţă printer cele 14 albume lansate până în present, cu atât mai mult cu cât turneul nu include si promovarea unui nou material discografic. De la On Your Knees la Wild Child, de la I Wanna Be Somebody la L.O.V.E. Machine, viespile au cutremurat Bucureştiul, într-un show care ma entuziasmat total şi care îmi va rămâne întipărit pe vecie în minte!

 

Playlist W.A.S.P.:

01. On Your Knees;
02. The Real Me (The Who cover);
03. L.O.V.E. Machine;
04. Crazy;
05. Wild Child;
06. Hellion / I Don”t Need No Doctor / Scream Until You Like It;
07. The Idol;
08. I Wanna Be Somebody.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei W.A.S.P., vă invit să accesaţi http://www.waspnation.com/

 

Nici jumătate de oră nu le-au trebuit veteranilor de la Megadeth să-şi instaleze cele necesare concertului! Lumea se înteţise, era perfect de aşteptat asta! Mai mult decât la alte trupe, am văzut fani veniţi de prin străinătate să-i susţină. Pe ritmurile piesei Never Dead, si-au făcut apariţia pe scenă, în ordine, Shawn Drover (tobe), Dave Ellefson (chitară bas) şi Chris Broderick (chitară). Mai către sfârşitul instrumentalului, Dave Mustaine, costumat în deja celebra-i ţinută compusă din jeanşi albastru-închis şi cămaşă albă, cu lănţişor în jurul gâtului, şi-a făcut apariţia, punând si lumea în mişcare. Aflaţi către finalul unui istovitor turneu de promovare al albumului Thirteen (al 13-lea din discografia trupei), Megadeth mi s-au părut puţin obosiţi, dar asta nu a ştirbit câtuşi de puţin din calităţile speechless ale concertului lor. Cu nici două săptămâni în urmă, avusesem ocazia să îi văd şi în Croaţia, la Metalfest, aşa încât îmi voi permite să punctez, pe alocuri, bunele şi mai puţin bunele concertului de la Bucureşti, în comparativ cu cel de la Zadar. Setlist-ul a fost cât se poate de asemănător, fiind axat, desigur, pe piesele care-I glorifică. Din păcate, la Bucureşti Megadeth mi s-a părut a avea cea mai proastă sonorizare între toate trupele prezente la festival. Dacă, cu excepţia concerteleor Motley Crue şi Manowar, toate trupele prezente au avut parte de “scăpări” tehnice (de sonorizare), totuşi, în cazul niciuneia dintre ele nu s-a întâmplat să “cadă” vreun instrument. Ei bine, Chris efectiv a avut momente când nu s-a făcut auzit … şi nu puţine. Apoi, nici balansul nu mi s-a părut a fi inspirit făcut, vocea lui Dave auzindu-se când prea încet, când prea tare. Nu sunt nici pe departe un specialist în materie de sunet, dar, în calitate de cameraman şi de “concertofil”, cred că îmi pot exprima o părere cât de cât avizată în domeniu. E drept – multe dintre acestea au fost reglate pe parcurs, astfel încât toţi cei prezenţi cred că am trăit la o intensitate puternică cele 90 de minute – cam puţine, ar zice cârcotaşii! Dacă ar fi avut parte de o sonorizare care să le facă cinste, aş fi gândit şi eu acelaşi lucru! Au fost momente destule, pentru mine cel puţin, în care Chris l-a eclipsat pe Dave, inclusiv când pasajele vocale nu ar fi trebuit să permită să se întâmple asta. Era şi cazul să se înfiripe un pogo, nu? Ei bine, dacă cel din Fire a fost destul de constistent numeric, dar limitat temporal, cel din Golden a fost mai firav, dar mai lungit. De pe recent lansatul material, au fost interpretate 2 piese – Whose Life (Is It Anyways?) şi Public Enemy No. 1 – iar, pe piesa Peace Sells, pe scenă şi-a făcut apariţia Vic Rattlehead! Aşa cum cunoscătorii trupei ştiau deja, onoarea de a pune capăt concertului, la bis, i-a revenit piesei Holy Wars. În uralele publicului, într-o atmosferă incredibilă, emoţionantă şi pentru membrii trupei, cei de la Megadeth au lăsat locul pe scenă tehnicienilor celora de la Motorhead.

 

Playlist MEGADETH:

01. Never Dead;
02. Head Crusher;
03. Hangar 18;
04. Trust;
05. In My Darkest Hour (No Intro);
06. Foreclosure Of A Dream;
07. She-Wolf;
08. Dawn Patrol;
09. Poison Was The Cure;
10. Sweating Bullets;
11. A Tout Le Monde;
12. Angry Again;
13. Whose Life (Is It Anyways?);
14. Public Enemy No. 1;
15. Symphony Of Destruction;

16. Peace Sells.
ENCORE :
17. Holy Wars… The Punishment Due (Silent Scorn)

Pentru detalii privind activitatea trupei MEGADETH, vă invit să accesaţi  www.megadeth.com/ şi http://www.myspace.com/megadeth

 

Ultima reprezentaţie a festivalului de pe scena principală avea să-i aducă în prim-plan pe Ian “Lemmy” Kilmister (voce, chitară bas), Phil Campbell (chitară, backing vocals) şi pe Mikkey Dee (tobe), adică pe inegalabilii britanici de la Motorhead! Este greu de definit stilul unic al acestora, având la bază indiscutabil statut de heavy metal (este trupa care a determinat apariţia curentului NWOBHM), dar cu puternice influenţe de rock’n’roll, în stilul timpuriu al heavy-metal-ului, pe care îl servesc fără ocolişuri cu atâta ardoare şi în prezent. Să fi fost doar meritul lui Lemmy? Să fi fost muzica, overall? Să fi fost oare ideea că acest concert va pune capăt celei mai plăcute experienţe concertistice pe care am trait-o până acum în RO? Nici până acum nu am reuşit să-mi răspund la această întrebare, ideea fiind că, pur si simplu, concertul Motorhead a avut ceva magic în el! Nici nu se putea altfel, ţinând cont că formula actuală a trio-ului este constantă de 20 de ani încoace! Ceva, pur şi simplu, m-a feremecat … mi-au plăcut mult mai mult decât Megadeth, în orice caz! Lemmy, aşa lacunar în comunicare cum e cunoscut, fără blis-blis-uri legate de locaţia în care cântă şi de idei de genul <<”x”, sunteţi cei mai tari!>>, rămâne acelaşi Lemmy, cu o charismă incredibilă. Zici că ar avea rădăcini scoţiene, parcă! Cât despre ceilalţi doi membri, pur şi simplu nu sunt lăsaţi să iasă în evidenţă, cât timp Lemmy e prezent, dar nu au nevoie de aşa ceva pentru a-şi demonstra măiestriile! În schimb, atunci când Lemmy dispărea, parcă, întocmai pentru a nu-i eclipsa total, acestia te halucinau, pur şi simplu – aveam impresia că Phil avea cel puţin 12 corzi pe fiecare chitară pe care-o mânuia! Încă de la prima piesă – Bomber – am simţit cum inima îmi sare în aer!  Ăştia sunt Motorhead – simţi cum te aruncă în aer din prima, fără a te ridica pregătitor în prealabil! Fără spectaculozitate scenică, Motorhead au făcut o spectaculozitate muzicală care nu cred că poate fi pusă la îndoială ca nefiind cea mai bună a zilei a treia! Cât despre bis …. Ace Of Spades şi Overkill, iar cu asta am zis totul! Personal, mi-aş fi dorit să aud şi un Orgasmatron, dar pur şi simplu nu am putut pleca cu regrete de la acest concert! “We are Motorhead and we play rock ‘n’ roll!”.

 

Playlist MOTORHEAD:

01. Bomber;
02. Damage Case;
03. I Know How To Die;
04. Stay Clean;
05. Metropolis;
06. Over The Top;
07. One Night Stand;
08. The Thousand Names Of God;
09. The Chase Is Better Than The Catch;
10. The One To Sing The Blues (including Drums Solo);
11. Just ‘cos You Got The Power;
12. Going To Brazil;
13. Killed By Death.

ENCORE:
14. Ace Of Spades;
15. Overkill.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei MOTORHEAD, vă invit să accesaţi http://www.imotorhead.com/ şi http://www.myspace.com/motorhead

 

Ziua a 3-a, Scena 2: Tiarra, Khors, Shifting Sands, Voodoo, Code Red

 

            Tiarra … o trupă care mereu m-a fermecat şi faţă de care orice întâlnire îmi este o binecuvântare (bine, recunosc, nu am avut decât 2 până acum). Tiarra este mai mult decât o trupă, un concept, o stare de spirit sau o adunătură de muzicieni şi de spectatori … Tiarra este o comuniune a perfecţiunii în muzică, un loc de îngemănare a 8 vieţi cu orientări muzicale nu întotdeauna convergente, dar complementar congruente. Spuneam că este mai mult decât muzică … da, este muzică la superlativ, cu toate corolarele ei! Toţi au înclinaţii artistice prin prisma studiilor absolvite sau a meseriilor adoptate, fapt care îţi este uşor de remarcat încă de la primele secunde de vibrare, atât a corzilor de chitară, vioară sau violoncel, cât şi a sufletului fiecăruia care ia parte la un concert cu Anda Pomponiu (voce), Alexandru Pantea (voce), Tudor Scânteie (chitară), Adi Comoraşu (chitară bas), Ion Pomponiu (clape), Iuliana Gheorghe (violoncel), Corina Gheorghe (vioară) şi Stelian Simoiu (tobe). În ciuda celor peste 8 ani de activitate, Tiarra nu a reuşit să aducă sub lumina tiparului decât o singură copertă de album, fapt care le favorizează, oarecum, cunoaşterea pieselor de către public, de vreme ce, neavând un repertoriu bogat, interpretează aceleaşi piese, în mare măsură, de la un concert la altul. Probabil că au fost motivaţi şi de faptul că au posibilitatea de a cânta şi în faţa unui public care nu îi mai văzuse – inclusiv din străinătate – şi de aceea s-au mobilizat exemplar şi sub aspect energic. Alături de trupa Gothic, mi s-a părut a fi cea mai bună trupă care a prestat pe scena a 2-a, pe parcursul celor 3 zile de festival.

 

Playlist TIARRA:

01. Burn;

02. Ielele;

03. To Feel;

04. House Of Tears;

05. Goddess Of Stone.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei TIARRA, vă invit să accesaţi  http://www.tiarra.ro/ şi http://www.myspace.com/tiarraband

 

Au urmat pe scenă ucrainienii de la Khors. Originari din Kharkiv (Ucraina), black metal-iştii păgâni aveau să se afle pentru a 2-a oară la noi în ţară. M-au impresionat puternic, în special pe pasajele instrumentale, bine lucrate şi ţintite, parcă, spre a culmina în finalurile de piese! Formaţi în acelaşi an cu cei de la Tiarra, Khors au şi o activitate discografică bogată, materializată în 5 full-length-uri, 2 DVD-uri şi o compilaţie. Ultimul material – Wisdom Of Centuries – a fost lansat în primăvara acestui an, drept pentru care majoritatea pieselor interpretate au fost de pe acest album. În ciuda oboselii destul de crunte acumulată pe parcursul celor 3 zile de festival, ucrainienii chiar au reuşit să mă ţină în priză, antrenându-mă într-un furibund vârtej! Cu piese lungi, specifice genului muzical abordat, Khors chiar m-au câştigat, în special cu  piesa Black Forest’s Flaming Eyes, de pe ultimul album – de-o complexitate fantastică. Publicul, în număr de peste 100, a reacţionat surprinzător de bine la “supărăciunile” ucrainienilor, neoprindu-se din pletoşeală decât odată cu finalul concertului. Jurgis (voce, chitară), Helg (chitară), Khorus (chitară bas) şi Khaoth (tobe), fără a comunica cu publicul, şi l-au câştigat prin sinceritatea muzicii lor şi a interpretării.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei KHORS, vă invit să accesaţi http://khors.info/ şi http://www.myspace.com/khorspagan

 

Deşi concertul ucrainienilor de la OST avea să fie ultimul văzut de mine la această ediţie de festival, asemenea celorlaltor 3 zile de festival, măcar auditiv am dorit să fiu aproape de toate trupele prezente. Ideea este că trupele care aveau să urmeze nu m-au interesat câtuşi de puţin.

 

Shifting Sands încearcă un soi de heavy-progressive, în stilul Nevermore aş zice, însă mi-a părut că muzica lor este incompletă (poate o clapă le-ar completa lipsurile?). Muzica lor s-ar zice că ar prelua câte ceva din Sentenced, Dream Theater sau Meshuggah. Potenţialul trupei este incontestabil, astfel încât Daniela Oancea (voce), Bogdan Trîmbaciu (chitară), Bodan Prundeanu (chitară), Răzvan Brăileanu (chitară bas) şi Andrei Ilie (tobe) vor putea găsi elementele-lipsă din muzica lor, de vreme ce nu fiinţează de mai mult decât puţin peste un an.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei SHIFTING SANDS, vă invit să accesaţi https://www.facebook.com/shiftingsandsband

 

Penultima trupă a festivalului avea să fie Voodoo. Personal, singurul motiv pentru care aş fi vrut să văd această trupă ar fi fost modul în care Cristi Dumitrescu – fiul lui Nelu Dumitrescu – se descurcă la tobe. Alternative rock-ul nu îmi este nici pe departe un stil muzical pe care să-l gust, cum, cu atât mai mult nu gust nici combinaţiile stilistice extravagante. Între a combina haotic nişte stiluri muzicale diametral opuse şi a încerca să faci ceva în premieră este cale lungă de bătut! Povestea trupei începe undeva prin 2005, dar abia acum 2 ani trupa a prins conturul pe care Cristi – fondatorul trupei – şi-l dorea. Timp de cam 45 de minute, Fabian Sasu (voce), Cosmin Lupu (chitară lead, chitară ritmică, backing vocals), Ştefan Dan (chitară bas) şi Cristi Dumitrescu (tobe) au interpretat piese cum ar fi Evadezi, Reach For The Sky sau Fall Into Life.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei VOODOO, vă invit să accesaţi http://www.voodooband.ro/ şi http://www.myspace.com/trupavoodoo

 

Ultima trupă a festivalului a fost Code Red, din Braşov. Această trupă de death metal reuneşte muzicieni ale unor trupe precum Indian Fall, Celest, Spectral, Fusion Core sau Lotul Naţional De Hardcore. Cu ocazia concertului Malevolent Creation din Bucureşti, am avut o deosebit de plăcuta surpriză să urmăresc această trupă! Mi s-a părut că sună foarte bine şi că iu foarte bine ceea ce vor să facă! Un death metal puternic ancorat între sonorităţi Nile, Suffocation, Morbid Angel sau Necrophagist, care nu te lasă să-l rumegi pe moment! Andrei Calmuc (voce, chitară), Armand Niculescu (chitară), Ioan Câmpian (chitară bas) şi Septimiu Hărşan (tobe) au interpretat piese precum Crowd Control, Native Monster sau I’m The One.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei CODE RED, vă invit să accesaţi http://www.codered.ro/ şi http://www.myspace.com/coderedro

 

La final de festival … concluzii? Păi, cam da. Cu siguranţă, din punctul de vedere al line-up-ului, a fost cel mai reuşit festival pe care l-am văzut în România. Cred că nici nu puteam să visez la aşa ceva, o avalanşă de artişti unul şi unul. Locaţia, în ciuda temperaturilor de afară, nu cred că putea fi mai inspirat aleasă, pentru o aşa “mare” masă de oameni. M-am simţit întrucâtva ciudat să vin în Capitală şi să înnoptez la cort, dar, deasemenea, de bun augur mi s-a părut a fi si apropierea locaţiei de campare faţă de cea de concerte. Un alt plus mi s-a părut a fi curăţenia (nu şi numarul!) toaletelor, atât în zona de concert, cât şi în cea de campare. Bube? În primul rand, dezorganizarea din prima zi de festival. Materializată prin faptul că nimeni de la faţa locului nu a putut să ne îndrume corect către spaţiul de campare (de la Romexpo, am făcut mai bine de o oră până să-l găsim, deşi distanţa nu necesită mai mult de 15 minute). Materializată prin faptul că reprezentanţii presei au avut unele dificultăţi de acces în prima zi. Cred că preţurile jetoanelor puteau fi mai accesibile, având în vedere faptul că, pentru comercianţi, profitul la o sticlă de apă minerală cumpărată dintr-un supermarket a fost undeva la 1500%. Nu în ultimul rand, îmi este greu să înţeleg de ce organizatorii români de festivaluri (îmi asum generalizarea) nu pot sau nu vor să înţeleagă faptul că confortul spectatorului nu se rezumă doar la ceea ce se petrece pe scenă. Din zecile de festivaluri la care am participat pe plai românesc, nu am văzut UNUL la care problema curăţeniei să fie rezolvată prin amplasarea unor pubele de gunoi, spre exemplu … pe principiul <<lasă, că vin “trântorii” şi fac curăţenie după >>… Eu unul nu mă simt deloc împăcat când mă văd nevoit să las la întâmplare diverse ambalaje greu-biodegradabile, ştiind că la marile festivaluri de afară eşti răsplătit pentru o anumită cantitate de plastice pe care o livrezi punctelor de colectare, astfel încât toată lumea să iasă pe benefit.

Consider că, da, din punct de vedere concertistic am evoluat puternic în ultimii ani, dar la capitolul “organizare locală” mai avem suficient de multe materii la care avem de dat corijenţe. Să fie într-un ceas bun şi cu învăţături de minte!

Autor: Tudor Bolgar

Fotorafii: Tudor Bolgar & Ioana Dîrvă

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: