Skip to content

Cronică OST Fest – Ziua a 2-a (16 Iunie 2012)

Iulie 29, 2012

 

Ziua a 2-a, Scena 1: Manowar, Europe, Trooper, HolyHell, Mystery, Desant

 

Ziua a doua concertistică a început pentru mine odată cu sfârşitul concertului trupei americane Holyhell. Asemenea primei zile, am avut ocazia să audiez primele trupe ale zilei (Desant, respectiv Mystery) din incinta „faimosului” şi „mirificului” spaţiu de campare. Prin urmare, voi începe prin a relata foarte pe scurt cum am auzit eu concertele cu trupele Desant şi Mystery.

Nu multă lume a auzit despre trupa timişoreană Desant, recent înfiinţată, dar cei care au auzit de ea sunt convins că ştiu că bass-ist-ul acestei trupe este Alin Achim, fost bass-ist în trupa Cargo. Ascultasem de dinainte singura piesă lansată pe net până în prezent – Joc De Noroc – şi nu sună deloc rău! Ei bine, neşansa de a cânta în chiar deschiderea celei de-a doua zile de OST, în jurul orei 15:30, nu i-a privat de dezavantajul unui sunet care cu greu nu l-aş putea cataloga altfel decât o mizerie! Nefiind vina trupei, mă voi rezuma la a spune că formaţia are muzicieni de o calitate deosebită şi sunt convins că vom mai auzi de ei. Cea mai recentă ştire ni-i prezintă drept trupa de deschidere pentru concertul pe care Rezident EX, a foştilor membri Cargo Ovidiu „Kempes” Ioncu şi Tavi Iepan, îl va susţine la Arenele Romane din Bucureşti, pe data de 21 Septembrie 2012! Şi se pare că se va pune în mişcare un veritabil turneu national cu cele două trupe. La OST, Desant s-au înfăţisat în formula Alex Anca (voce), Tibi Săulescu (chitară), Alin Achim (chitară bas), Vlad Toma (clape) şi Mihai Dobrescu(tobe) şi au încântat publicul vreme de aproximativ 30 de minute.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei DESANT, vă invit să accesaţi http://www.desantrock.ro/ şi https://www.facebook.com/rockdesant

 

După 45 de minute de la debutul concertistic al zilei, pe scenă a urcat prima trupă străină a zilei: australienii de la Mystery. Nu am fost prea atent la prestaţia acestora, poate ş datorită faptului cănu m-a câşigat. Ceea ce m-a câşigat, în schimb, ş nu am avut cum să nu remarc, a fost pseudo-prezenţa celora din staff-ul trupei, pe durata tuturor celor 3 zile de festival, prin mulţime – fapt uşor de remarcat prin tricourile purtate, având logo-ul trupei! Puştii abia dacă au 14-16 ani (şi-au unit forţele creatoare în urmă cu 2 ani), dar practică un heavy metal, dacă nu abundent în originalitate, măcar curajos! Nu tind să devină nişte veritabile forţe creatoare, însă ceea ce fac, mişcă la un nivel destul de bun şi, în orice caz, remarcabil pentru vârsta lor precoce. Cvartetul compus din Rocky Ravic (voce), Kris Iaccino (chitară), Josh Scarpaci (chitară bas) şi Tony Mlikota (tobe) a cântat peste 45 de minute. Surpriza a venit la finalul concertului, când am fost înştiinţaţi că, pe lângă turneul mondial în care sunt angrenaţi, aceştia vor filma primul lor videoclip tocmai în Transilvania! Dupa câte am putut observa pe durata tuturor celor 3 zile de festival, australienii s-au simţit foarte bine în România!

Pentru mai multe detalii despre activitatea trupei MYSTERY, vă invit să accesaţi http://www.mysteryrocks.net

 

Pe newyorkezii de la HolyHell, trupă promovată concertistic de câţiva ani buni de catre cei de la Manowar, prin participarea în aceleaşi turnee, am avut ocazia să îi şi văd, însă doar spre finalul concertului. Atipic pentru o trupă de heavy metal, frontman este, de fapt … o frontwoman! Din cele discutate cu cei care le-au urmărit întreaga prestaţie, am concluzionat – aproape în unanimitate – ca show-ul lor a fost prea scurt … adică, lumea abia intrase în atmosfera de concert! Un moment cam penibil s-a petrecut catre finalul concertului, când Joey DeMaio, bass-ist-ul celora de la Manowar, a urcat pe scenă şi, sub pretextul prinderii unui avion, a „scos-o” de pe scenă pe solista Maria Breon, iar Joe Stump (chitară), Jay Rigney (chitară bas), Francisco Palomo (chitară) şi John Macaluso (tobe) au avut câteva momente de improvizaţie care nu mi s-au părut a fi în graficul de concert.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei HOLYHELL, vă invit să accesaţi http://www.holyhell.com/ şi http://www.myspace.com/holyhellofficial

 

Mai surprinde pe cineva prezenţa celora de la Trooper în cadrul acestui festival? Pe mine, nici măcar faptul că au cântat dupa cei de la HolyHell … doar avem un precedent înca de la concertul susţinut de AC\DC în Piaţa Constituţiei, când Iris au cântat după Down (nemaidiscutând despre alăturarea cât se poate de ciudată a trupelor prezente pe 16 Mai 2010). Ei bine, Trooper, aşa cum mă aşteptasem, au antrenat publicul, unul destul de numeros în comparaţie cu cel care a venit să vadă trupele româneşti, pe întreaga durată a festivalului. Un show tipic lor, că, deh!, ăştia sunt Trooper – show-uri identice! Pe lângă cei 5 băieţi, pe scenă şi-au mai făcut apariţia, sporadic, şi 4 domnite mai mult despuiate, fapt care mie unul nu mi s-a părut că îsi avea rostul. Prin profilul lor muzical, Trooper este un grup care prinde bine atât celora mai tineri, cât şi celora mai trecuţi prin viaţă. La OST Fest, Alin Coiotu Dincă (voce), Aurelian Balaurul Dincă (chitară), Laurenţiu Popa (chitară), IonuţOscarRădulescu (chitară bas) şi IonuţJohnCovalciuc (tobe) au prestat timp de aproximativ o oră, astfel încât, la ora 18:45, au părăsit scena, lăsându-le locul pe scenă tehnicienilor celebrei trupe optzeciste Europe, care urma să concerteze pentru a 4-a oara în România, dar pentru prima dată în Capitală.

 

Playlist TROOPER:

01. Voodoo;

02. Rugăciunea Soldatului;

03. Nu Trebuie Să Vrei;

04. Solii Turci;

05. Vlad Ţepeş;

06. Old School Baby;

07. Un Singur Drum;

08. Tari Ca Munţii;

09. Strigăt.

 

ENCORE:

10. Vino Cu Mine.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei TROOPER, vă invit să accesaţi http://trooper.ro şi http://www.myspace.com/trooperro

 

Ceea ce a urmat pe scena principală a fost, pentru mine, o veritabilă surpriză Mă-ncumet să afirm că suedezii de la Europe au fost peste aşteptările tuturor celora din public. Mărturisesc că da, vroiam foarte mult să-i văd şi aveam aşteptări de la prestaţia lor live, în special pe piesele Rock The Night, I’m Not Supersticious, Carrie şi, desigur, The Final Countdown. Ei bine, exceptând pasajele în care Joey Tempest, datorită vârstei, nu-şi mai poate înălţa vocea ca pe vremuri sau pasajele cu sample-uri, da, concertul Europe a sunat ca şi cum ar fi sunat acum 25 de ani! Când vorbesc despre Europe, îmi figurez mintal nişte tătici la apus de carieră, care mai prestează, din când în când, pentru a nu-şi ieşi din ritm, pentru o mână de oameni trecuţi de prima tinereţe. Nimic mai neadevărat! Joey Tempest (voce), John Norum (chitară ritmică, backing vocals), John Leven (chitară bas), Mic Michaeli (clape) şi Ian Haugland (tobe) păstrându-şi o oarecare doză de seriozitate scenică specifică perioadei lor de glorie, au fost energici şi au ştiut să-şi ţină publicul în priză! Public care, spre surprinderea mea, nu a fost format, în majoritatea sa, din oameni crescuţi în contemporaneitate cu muzica lor, deşi numărul acestora a fost ceva mai mare decât în cazul altor trupe prezente la festival. De fapt, lumea s-a strâns pe parcurs, captivată fiind de cele ce se întâmplau pe scenă! Personal, am resimţit concertul suedezilor ca fiind unul deosebit de intens, datorită numărului mare de piese, neasemănătoare între ele, interpretate în circa 75 de minute! Asta, chiar dacă nu te sufocau cu lucruri ieftine, cum ar fi solo-urile de chitară devenite deja obsedante. După 30 de ani de activitate prodigioasă, este interesant de gândit cum de toţi cei 5 au rămas de-o modestie debordantă, fiind convins că au cântat şi în faţa unui public mai dedicat, şi pe o vreme mai puţin sufocantă, pentru că da!, au avut ingrata misiune de a se desfăşura exact în perioada cea mai dogoritoare a zilei! Cât despre materialul discografic lansat la începutul acestui an – Bag Of Bones – ca unul care s-a sinchisit să le asculte toate materialele discografice, pot zice nu numai că nu sună rău deloc, ci că chiar a readus Europe la ceea ce a fost odată, reinventând trupa, pe alocuri. Concertul suedezilor nu a fost singura surpriză a acestui festival pentru mine, dar, cu siguranţă, a fost singura revelaţie, cel puţin de pe scena principală. Trebuie (re)văzuţi!

 

Playlist EUROPE:

01. Riches To Rags;

02. Not Supposed To Sing The Blues;

03. Firebox;

04. Superstitious;

05. Scream Of Anger;

06. No Stone Unturned;

07. Demon Head;

08. New Love In Town;

09. Seventh Sign;

10. Love Is Not the Enemy;

11. Girl From Lebanon;

12. Carrie;

13. Start From The Dark;

14. The Beast;

15. Rock The Night.

 

ENCORE:

Prelude

16. Last Look At Eden;

17. The Final Countdown.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei EUROPE, vă invit să accesaţi http://www.europetheband.com/

 

Despre cei care s-au autointitulat „regii heavy metal-ului” şi „cea mai zgomotoasă trupă din istorie”, auzisem multe şi variate! Vrute şi nevrute! Mărunte şi late! Cert este că niciodată nu am avut o afinitate cştre genul adoptat de ei, dar acest fapt nu mă poate împiedica să recunosc şi să simt valoarea unei trupe. În cazul Manowar-ilor, nu numai că nu sunt adeptul genului muzical adoptat de ei, ci, mai mult, nu gust nici dulcegăriile ieftine, mulate perfect pe gustul unor anumite categorii de public, dulcegării pe care ei le fac pe scenă. Din punct de vedere instrumental, au avut un concert fără cusur! Faptul că legau câte 4-5 piese mi s-a părut demn de apreciat – şi chiar o făceau în aşa fel încât să fii lăsat mască! Iar vocea lui Eric Adams … omul este făcut pentru aşa ceva!!! În concluzie, din punct de vedere muzical, Manowar sunt fantastici, nu cred că au cum să nu te antreneze! Însă, ceea ce fac pe scenă pentru a completa latura muzicală a evenimentului în sine, pe mine, unul, mă dezgustă şi mă provoacă! Nu numai la o repulsie, ci şi la simţirea unei jigniri pe faţă, făcută însă mascat, pe la spate. Fără intervenţiile total neavenite şi de prost gust ale lui Joey DeMaio, aş fi rămas cu imaginea unui concert de povestit generaţiilor viitoare! Însă, când flatulezi mulţimii idei care se doresc a fi măgulitoare la adresa ta, dar se transformă în ditamai oprobiul pentru fanii celorlaltor trupe de pe afiş, nu ai cum să nu rămâi prost-gustat! Nu numai să vii la festivaluri şi să te autoproclami cea mai aşteptată trupă, dar şi să îţi măsori tupeul cu afirmaţii potrivit cărora toţi cei prezenţi sunt „luptători” Manowar, denotă nu numai o jignire grosolană adusă fanilor celorlaltor formaţii care au rămas pentru a vedea spectacolul unei trupe care a scris pagini de legendă, ci şi o lipsă de bun-simţ faţă de proprii-ţi fani, întrucât fiecare este liber să aprecieze ceea ce consideră că e de apreciat la o trupă sau la un artist! În afară de asta, elementele non-muzicale care le completează specatcolele mi s-au parut total neadecvate momentelor în care au fost alese pentru a fi puse în scenă. Da, ştiu, o cronică de CONCERT ar trebui, poate, să se limiteze la aspectele muzicale ale unui concert, dar ceea ce vreau eu să aştern aici face parte dintr-o cronică de FESTIVAL; prin urmare, cum ceea ce se întâmplă pe lângă sau între piese întregeşte un spectacol, mi se pare relevant să evidenţiez şi astfel de aspecte. Speech-ul lui Joey în limba româna mi s-a părut nu altfel decât amuzant, referirile făcute la „neclintirile în lupta pentru heavy metal”, la „câţi dintre voi sunt aici pentru Manowar?”, la Traian, la Decebal şi la Burebista, la „pământul românesc şi mândria de a ne afla aici”, la „spiritul de Manowarial românilor, neclintiţi în faţa cotropitorilor, în lupta pentru heavy metal” sau la „spaţiul carpato-danubiano-pontic” mi-au stârnit un zâmbet (fals), nicidecum o reacţie! Unul, e drept, mult mai puţin puternic decât acela determinat de afirmaţia lui Joey, din chiar începutul concertului, potrivit căreia ei au venit să cânte la Bucuresti în România, nu în Ungaria (du-te draculuicu ieftinacheriile astea de 2 bani!). Din punct de vedere muzical, având în vedere că nu sunt un mare fan al heavy metal-ului de tip războinic, deşi consider că trupele de vază ale heavy metal-ului au definit cel mai puternic ceea ce astăzi numim valoare în metal, pot să spun că am fost plăcut surprins de prestaţia de peste 2 ore a luptătorilor, timpul chiar trecând pe nesimţite. Nu am termen de comparaţie cu concerte precedente de-ale lor, aşa încât pot să spun că Eric Adams (voce), Karl Logan (chitară), Joey DeMaio (chitară bas) şi Donnie Hamzik (tobe) au oferit un veritabil regal de muzică bună şi antrenantă pentru marea majoritate a publicului. Manowar este genul de trupă care chiar nu îţi lasă timp să respiri decât în pauzele puţine şi lungi dintre cuplajele de piese. Ca şi playlist, concertul „greilor” zilei de Sâmbătă a cuprins cam tot ce au dat şi mai au bun de dat, fiind pavat cu referinţe din întreaga lor istorie de peste 30 de ani! Nu au doborât recordul de durată stabilit în 2010 la fraţii noştri de la sud de Dunăre (5 ore şi 15 minute), dar cred că au cântat suficient – nici prea mult, nici prea puţin!

Ţin să le mulţumesc în special organizatorilor şi celora de la SAS Security pentru faptul că, în ultimele minute ale concertului, au lăsat accesul liber în zona de Fire Circle celora aflaţi în Golden (nu cred că au reuşit să ajunga în Fire sau în Golden dintre cei aflaţi la „Gazon”). Dealtfel, acest lucru s-a întâmplat atât la Motley Crue, în seara precedenta, cât şi la Motorhead, în ultima seară de festival … o palidă urma de respect faţă de aceia care nu au putut să-şi permită să achite 525 de lei sau 350 de lei pentru a ajunge să-şi vadă cât mai îndeaproape idolii, dar şi faţă de trupe, care au avut, astfel, măcar pentru 5 minute, ocazia să aibă în “faţa feţei” un public numeros şi devotat! Interpretarea celebrei arii Nessun Dorma mi-a dat semnalul faptului că urma să mai avem parte de o ultima piesa, pe lânga aceasta. Nimic nu s-ar fi părut mai potrivit pentru încheierea unui concert Manowardecât un spectaculos foc de artificii, făcut, parcă, pe ritmurile piesei de final. Am văzut mai multe chipuri fericite decât după concertul Motley Crue, chipuri care aveau să se îndrepte, într-o destul de mare măsură, către cortul care adăpostea scena a 2-a.

 

Playlist MANOWAR:

01. Manowar;

02. Gates Of Valhalla;

03. Kill With Power;

04. Sign Of The Hammer;

05. Fighting The World;

06. Kings Of Metal;

07. Metal Warriors;

08. Sun Of Death;

09. Brothers Of Metal;

10. Call To Arms;

11. The Gods Made Heavy Metal;

12. Sons Of Odin;

13. Hand Of Doom;

14. King Of Kings;

15. Sting Of The Bumblebee;

– Joey’s Speech –

16. Warriors Of The World United;

17. Thunder In The Sky;

18. The Power.

 

ENCORE:

19. Hail And Kill;

20. Nessun Dorma;

21. Black Wind, Fire And Steel.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei MANOWAR, vă invit să accesaţi http://www.manowar.com/ şi http://www.myspace.com/manowarofficial

 

Ziua a 2-a, Scena 2: Steelborn, Gothic, Syn Ze Şase Tri, Addiction, Incipient

 

Dacă în prima seară de festival, programul meu concertistic s-a limitat la ceea ce s-a petrecut pe scena principală, ei iată că line-up-ul prezentat pentru cea de-a doua zi de festival la scena 2 m-a determinat să rămân şi să (re)văd câteva prestaţii care aveau să fie excepţionale! Prestaţia celora de la Steelborn am avut să o prind doar către finalul ei, asta şi datorită faptului că  rock-ul alternativ al acestora nu m-a atras câtuşi de puţin. Concertul avea să promoveze primul album al trupei – Still Born – lansat în luna Martie a acestui an. Setlist-ul concertului a fost identic cu cel al albumului, astfel încât Aura Pohoată (voce), Mihai Dănciulescu (chitară), Alex Botezatu (chitară), Robert Munean (chitară bas) şi Cătălin Gurău (tobe) au avut parte şi de public cunoscător, probbail apropiaţi de-ai membrilor trupei.

Pentru mai multe detalii despre activitatea trupei STEELBORN, vă invit să accesaţi http://steelborn.ro/ şi https://www.facebook.com/steelborn.ro

 

Bunii mei prieteni din Vale, cei de la Gothic, aveau să urmeze. Ei bine, cu totul altfel au început să fie lucrurile în faţa scenei! Petroşănenii au avut parte de un public numeros şi devotat, format într-o măsură destul de mare din rockeri trecuţi de prima tinereţe, cunoscători ai “fenomenului” Gothic. Gothic este, într-adevăr, o trupă cu ştate vechi, care sună extraordinar şi care ştie să îşi ţină aproape publicul, în clocot chiar! Nu numai că fac o muzică cu totul deosebită faţă de alte trupe de melodic death din România, dar o şi livrează cu o apetenţă deosebit publicului care de mai bine de 20 de ani le este alături. Gothic este, într-adevăr şi pe bună dreptate, o veritabilă legendă vie a scenei metal româneşti! La Bucureşti, timp de 45 de minute nu cred că exagerez spunând că puţini dintre cei prezenţi au avut răgaz să respire! Playlist-ul lor a fost blidat de piese memorabile, cum ar fi Far, Deep In The Cold, Memorial Winter, Regrets, Anguish sau Anthem Of Hate! Alături de Tiarra, care au performat în ultima zi de festival, Dragoş Dadu (voce), Alin Petruţ (chitară, backing vocals), Alin Moise (chitară), Csaba TalyTalpai (chitară bas, backing vocals) şi Vlad Golgoţiu (tobe) au fost singurii dintre cei care au performat pe scena a 2-a în cele 3 zile de festival care cu adevărat şi-au ţinut publicul aproape, şi în număr semnificativ. Trupa aceasta chiar merită să reprezinte România la Wacken Open Air, pe data de 28 Iulie! Sunt convins că o vor face cu cinste!

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei GOTHIC, vă invit să accesaţi http://www.myspace.com/gothicromania

 

Următorii pe scenă aveau să fie black-erii timişoreni de la Syn Ze Şase Tri! Multe curiozităţi m-au încercat înainte să-i văd! Bineînţeles că principala se lega de modul în care Corb – fostul chitarist al celora de la Negură Bunget – avea să îşi ia în primire noul rol şi cât din sound-ul NB avea să aducă în acest nou proiect. Ei bine, MULT! La un nivel mult inferior celuia adus în prim plan de Negură. Prestaţia în sine a lui Lycan (voce), Corb (chitară, voce), Hultan (chitară bas) şi Putrid (tobe) nu a fost una slabă deloc, dar, pur şi simplu, nu mi-am putut dezlipi deloc din minte imaginea şi sunetul unic al celora de la Negură Bunget, nicicând pe durata concertului Syn Ze Şase Tri, asta şi datorită faptului că nu am cum să mi-l imaginez pe Corb ca făcând parte din alte proiecte. Tobarul celora de la Syn Ze Şase Tri este nimeni altul decât tobarul care, cu o seară înainte, a performat pentru cei de la Warchant. Revenind la prestaţia black-erilor, în bunul stil al trupelor de black metal româneşti, piesele acestora sunt caracterizate printr-o lungime considerabilă şi printr-o proporţie covârşitoare a părţilor instrumentale, în detrimentul celora vocale. Acest lucru tinde să devină din ce în ce mai supărător, pe măsura desfăşurării concertului. Timp de cam o oră, Syn Ze Şase Tri au interpretat piese de pe cele două albume ale trupei, Între Două Lumi (2011) şi Sub Semnul Lupului (2012).

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei SYN ZE ŞASE TRI, vă invit să accesaţi http://www.synzesasetri.com/ şi http://www.myspace.com/synzesasetri

 

Ce schimbare stilistică! De la un black metal supărat, am trecut la hard & heavy-ul puternic asezonat cu progressive al brăilenilor de la Addiction. Am tot auzit despre această trupă din colaborările concretizate prin adoptarea lor în turnee cu nume mari ale rock-ului românesc. Chiar şi ştiam ce gen abordează. Şi pot spune că sună chiar bine, deşi muzica aceasta nu mă inspiră deloc. Victor Apetrei, chiar dacă la capitolul “prezenţă scenică” nu se prezintă tocmai rău, fiind absolvent de actorie, ar putea să îşi modeleze mai bine inflexiunile pe instrumentalul bine pus la punct de Silviu Paraschiv (chitară), Bogdan Iftode (chitară bas), Răzvan Popa (clape) şi Alex Muşat (tobe). În prezent, trupa Addiction lucrează la primul album, iar pe scena OST-ului, timp de aproximativ 45 de minute, au interpretat, în faţa unui public nu mai numeros de 50 de oameni, piese cum ar fi Antisocial, Asfalt Uscat sau The Merchant Of Death.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei ADDICTION, vă invit să accesaţi http://addiction-band.com şi https://www.facebook.com/trupa.addiction

 

Despre ultima trupă a serii, Incipient, care şi-a început recitalul undeva după ora 02:30, nu voi spune prea multe. O fi fost şi oboseala acumulată pe parcursul unei zile mai mult decât pline, dar, cu toată onestitatea, trupa asta nu m-ar fi mişcat mai mult nici dacă eram cel mai treaz şi vesel cu putinţă! Rock-ul lor alternativ, pe lângă faptul că e fad, mi s-a părut a fi chiar lipsit de originalitate! Publicul a fost sensibil numeric cu cel al celora de la Addiction, semn că Andrei Sandu (voce, chitară ritmică), Vlad Irimia (chitară solo), Adrian Chifu (chitară bas) şi Mihai GabrielD-TestNăstase (tobe) şi-au chemat susţinătorii să aibă parte de nişte frenezie în aplauze şi de îndrumători pentru restul publicului … nicio şansă!

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei INCIPIENT, vă invit să accesaţi http://www.myspace.com/incipientro

Autor: Tudor Bolgar

Fotografii: Tudor Bolgar & Ioana Dîrvă

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: