Skip to content

Cronică OST Fest 2012 – Ziua 1-a (15 Iunie 2012)

Iulie 29, 2012

O SeeeTeee de metale şi de voie bună au avut cele câteva mii (mult prea puţine, dar să-i lăsăm pe precupeţi să chiţibuşească asupra acestui subiect) de omuleţi care au venit, în perioada 15-17 Iunie, să urmărească unul dintre cele mai importante evenimente rock / metal ale verii. Îmi asum din capul locului părerea potrivit căreia, indubitabil, acesta a fost prinicipalul festival al verii, măcar prin prisma pleiadei de artişti unul şi unul care, pe parcursul celor 3 zile, au performat pe cele două scene de la Romexpo. Da, am folosit pluralul, pentru că şi ceea ce s-a întâmplat pe scena 2, târziu în noapte, a depăşit multe dintre aşteptările avute iniţial de către cei prezenţi. Peste 30 de trupe româneşti sau internaţionale, toate de la bune în sus, însă, unele, mai puţin ocrotite de şansa de a avea public sau sonorizare pe măsura talentului de care dispun, au creat o atmosferă – adesea, doar pe scenă, din păcate – pe care, personal, am rămas fidel în a o considera drept cea mai plăcută la care am luat parte vreodată, pe pamânt românesc. Şi, totuşi, când te întorci, cu mai puţin de 10 zile înainte de debutul evenimentului, de la un festival care a adunat cam tot ce are mai bun metalul în ziua de astăzi, credeţi-mă că nu este deloc uşor să-ţi găseşti liniştea de a arunca cu astfel de remarci. Însă aceste „astfel de remarci” se cam opresc aici, pentru că ceea ce s-a petrecut „sub organizare româneasca” la acest festival mi-a lăsat, din nou, multiple gusturi amare … iar preţul jetoanelor a fost una dintre ultimele de pe lista! Totuşi, îmi pare că nimeni nu vrea, parcă, să înveţe din nereuşitele experienţe(lor) trecute!

 

Ziua 1-a, Scena 1: Motley Crue, Dimmu Borgir, Overkill, Exodus, White Walls, Psychogod, Armies Of Enlil

 

Precizez din capul locului faptul că prima trupă pe care am urmărit-o „pe viu” a fost White Walls. Totuşi, ţinând cont de faptul că, având „oportunitatea” de a coabita pe durata celor 3 zile de festival la cort, am avut şansa de a audia tot ceea ce s-a petrecut şi în lipsa mea, voi face un exerciţiu de imaginaţie pentru a încerca să completez ceez ce urechilor mi-a fost dat să audă. Prin urmare, prima trupă a festivalului, craiovenii de la Armies On Enlil, au urcat pe scenă în jurul orei 15:30. Au întârziat, aşadar, „doar” cu o jumătate de oră, însă adevarata problemă a fost că abia odată cu debutul concertului lor s-a şi permis accesul publicului, în conditiile în care, potrivit programului de festival, accesul avea să fie permis încă de la ora 14:00! Presupun că „grosul” puţinului public prezent – remarcabil mai mult prin absenţă decât prin orice altceva, în prima zi de festival – a dat iama mai mult pe la terase. Cu o istorie de aproximativ un an şi jumătate, craiovenii au avut parte de primul concert important al carierei lor. Cosmin Grămescu (voce), Victor Mănescu (chitară), Radu Zugravu (chitară), Florin Pârvu (chitară bas) şi Cristi Oprănescu (tobe) au avut la dispoziţie 40 de minute pentru a da tot ceea ce pot mai bun – un deathcore feliat la greu şi pigmentat cu sonorităţi gen The Black Dahlia Murder, As I Lay Dying sau All Shall Perish. Din setlist-ul craiovenilor, nu au lipsit piese cum ar fi Dead Eyes, Legions, Visions, Walk With Me In Hell, Facemelting sau Ignorance Is Bliss. Mărturisesc că nu am auzit de această trupă până în momentul confirmării lor la OST şi, deasemenea, datorită faptului că nu rezonez nici cu stilul, nici cu cultura muzicală aferentă genului practicat, că nici nu regret că nu am făcut asta mai de timpuriu!

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei ARMIES OF ENLIL, vă invit să accesaţi http://www.myspace.com/armiesofenlil

 

Cea de-a doua trupă a zilei de Vineri, pe care, deasemenea, am ratat-o ca şi contact vizual – nu şi auditiv! – a fost Psychogod. Ei bine, despre Psychogod am auzit multe şi mărunte până acum, însă „mirificul” zonei de campare nu m-a clintit nici de această dată. Aveam, totuşi, unele curiozităţi legate de calităţile vocale ale Cristinei Ionescu, precum ăi de maniera de prestare a lui Dank Trabontea. Prin urmare, am remarcat faptul că Cristina (voce), Dank (chitară, Mausy (chitară, Dragoş (bass) şi Andrei (tobe) coabitează închegat, sub aspectul îngemănării de idei. Orientarea trupei, nu numai în teorie, ci şi în practică, este vastă: bazal, duc înspre hardcore-industrial, dar inflexiunile puternice de death ş de groove fac din Psychogod o rara avis pentru piaţa muzicală românească. Rar îmi este dat să agreez combinaţiile inovative de stiluri substanţial diferite, şi nici Psychogod nu-mi clintesc această orientare. Totuşi, piesele ceva mai ancorate către o anumită orientare sună bine, mai ales cele care seamănă cu cele ale demenţialilor Gojira sau Machine Head! Timpul lor de prestare a crescut cu 15 minute faţa de cel al craiovenilor, asa încât, pentru OST, cei 5 au pregătit un setlist din care nu au lipsit piese cum ar fi Cold Fusion, Bless You sau Rise.

Pentru detalii privind activitatea trupei PSYCHOGOD, vă invit să accesaţi http://www.psychogod.ro/ şi http://www.myspace.com/psychogodband

 

Odată cu apariţia constănţenilor de la White Walls – cei consideraţi de naiba mai ştie cine adevărata „revelaţie” a metalului românesc – mi-am făcut şi eu apariţia la Romexpo … asta, în condiţiile în care pornisem încă de când Psychogod nu părăsiseră scena (nu-mi pot explica soluţia găsită de organizatori, de a permite accesul din zona de camping doar pe porţile principale de acces la festival, atât timp cât campingul era „buză-n buză” cu spaţiul aferent publicului, rezultând un înconjur de 15-20 de minute şi ambuteiaje, pe alocuri, în „traficul pedestral” de la intrarea în incinta Romexpo). O fi o revelaţie pentru cei tocmai treziţi de prin ceva coşmaruri! Da, live sună foarte bine, asta m-a şi convins să merg şi să îi urmăresc! Au un sound definit, iar complexitatea muzicii lor este rar întâlnită la trupele româneşti. Live, însă, schimbăm placa … nu m-au atras cu absolut nimic! E drept, n-au avut parte de o sonorizare propice (nu a fost trupă care să nu aibă probleme cu sunetul), dar White Walls chiar mi s-a părut că au sunat prost şi din neştiinţa lor. A fost primul meu contact cu această trupă … totuşi, am să le mai acord o şansă la SamFest, pentru că am convinegerea potenţialului de care trupa dispune. Eugen Brudaru (voce), Alexandru-Eduard Dascălu (chitară), Şerban-Ionuţ Georgescu (chitară bas) şi Marian Mihăilă (tobe) s-au bucurat de oareşice apreciere din partea publicului, semn că opinia mea, poate, se află în minoritate. Timp de oră, au cântat piese cuprinse pe primul şi, deocamdată, singurul material discografic al trupei: full-length-ul Mad Man Circus, datat 2010. Aveam o curiozitate aparte, aceea de a auzi live interpretarea piesei Curtains, care mi se pare o compoziţie cum rar mi-a fost dat să aud, din punctul de vedere al complexităţii liniei melodice şi al sound-ului. Aceasta a închis pe o notă ascendentă prestaţia submediocră a constănţenilor.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei WHITE WALLS, vă invit să accesaţi http://whitewalls.ro/ şi http://www.myspace.com/whitewallsofficial

 

Prima trupă străină a festivalului – Exodus – avea să acapareze scena de la Romexpoi, timp de o oră, începând cu ora 16:30. Recunosc că, faţă de Exodus, urma să am cele mai mari curiozităţi, între trupele din prima zi, în condiţiile în care nu mai văzusem pe niciuna dintre trupe – nici măcar pe cele româneşti! Totuşi, este dezolant şi stânjenitor să nu vezi mai mult de 500 de chipuri la concertul unei trupe pe care mulţi o consideră componentă a deja celebrului The Big Four. Rob Dukes (voce), Lee Altus (chitară), Rick Hunolt (înlocuitorul, pentru acest turneu, al lui Gary Holt, la chitară), Jack Gibson (chitară bas) şi Tom Hunting, au oferit 60 de minute de thrash pur, dar parcă a lipsit acel(e) ceva(-uri) care să le condimenteze show-ul! Nici ei nu au debordat în energie, publicul – puţin – mi s-a parut ceva mai activ decât cei de pe scenă, nici sunetul nu le-a fost prielnic (ce-ar fi să se cramponeze toate trupele de aceasta problemă?) … a fost un concert căruia puţine, dar importante lucruri îi lipseau pentru a rămâne unul memorabil (poate că şi ora de defăşurare a avut importanţa ei). Sperăm ca la Timişoara băieţii să îşi facă mai bine treaba, pentru că, la OST, cu regret o spun că concertul lor a fost unul dintre cele 3 care nu mi-au lăsat un gust plăcut. Playlist-ul – într-o oarecare măsură, surprinzător – a fost blindat de 8 piese care au facut din acest grup o legendă … spun că a fost surprinzător, pentru că nu am regăsit nicio piesa de pe ultimul material – mai epic, e drept – al trupei. Când o trupă vizitează în premieră o anumită ţară, mai ales dacă se află în plină promovare a unui nou material discografic, ea tinde sa îşi completeze setlist-ul cu piese de rezistenţă, mai degrabă decât cu piese noi.

 

Playlist EXODUS:

01. Last Act Of Defiance;

02. Piranha;

03. And Then There Were None;

04. A Lesson In Violence;

05. Blacklist;

06. Bonded by Blood;

07. The Toxic Waltz;

08. Strike of the Beast.

Pentru mai multe detalii despre activitatea trupei EXODUS, vă invit să accesaţi http://exodusattack.com/ şi http://www.myspace.com/exodus

 

Pământul începea să mi se cutremure sub picioare, întrucât se apropiau momentele care, pe mine, cel puţin, m-au determinat determinant să vin la acest festival. Peste moarte, peste naştere, peste Bucureşti – OVERKILL!!! Ştiam că mă va aştepta cel mai intens concert de thrash pe care l-am văzut vreodată Overkill= Overwords! A fost concertul total, perfect, inimaginabil de … ! Oamenii ăştia chiar sunt adevăraţi! Sintetizează complexul, augmentează nimicniciile, profesionalizează orice coton! Bobby Ellsworth are o energie de vârcolac … sau de zeci de bipezi cu mers în pozitie verticală! Cât-ai energia pe capul, trunchiul şi picioarele sale! …  Îşi coordoneaza, asemenea unui dirijor, echipierii, adică pe Dave Linsk (chitară, backing vocals), Derek Tailer (chitară ritmică, backing vocals), D.D. Verni (chitară bas, backing vocals) şi pe Ron Lipnicki (tobe) – care mai de care mai energic şi mai sprinten! Bobby l-ar putea concura fără prea mari probleme pe Usain Bolt la sprint! Dacă ne trebuia să fim îndemnati la măcel, acest îndemn nu s-a lasat aşteptat prea mult timp: „“Mr. and Mrs. Romania! Salut! Everybody is feeling good? Let’s get that old school feeling…”. We „Come And Get It”, indeed! Şi încă, timp de 75 de minute! Cu piese scurte, dar de un thrash curat, Overkill – mai mult decât faptul că au adunat publicul – l-au şi pus în mişcare, purtându-ne de la recentul The Electric Age (2012), la Ironbound (2010), la ReliXIV (2005), la From The Underground And Below (1997), la The Years Of Decay (1989), la Under The Influence (1988) şi la Taking Over (1987).

 

Playlist OVERKILL:

01. Come And Get It;

02. Bring Me The Night;

03. Elimination;

04. It Lives;

05. Electric Rattlesnake;

06. Hello From The Gutter;

07. Ironbound;

08. Wrecking Crew;

09. In Union We Stand;

10. Rotten To The Core;

11. Old School;

12. F**k You (cover The Subhumans).

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei OVERKILL, vă invit să accesaţi http://www.wreckingcrew.com/ şi http://www.myspace.com/overkill

 

Mi-aş fi dorit să îi văd pe Dimmu Borgir oricând până în 2009, an în care ICS Vortex şi Mustis au dat fuga din trupă! În aceeaşi măsură în care experienţa unui concert Arcturus, in care ICS Vortez să-şi demonstreze şi calităţile vocale, este una profunda şi imposibil de uitat pe viaţă, experienţa unui concert cu Dimmu Borgir fără ICS Vortex şi Mustis îţi lasă un gol în suflet! Mai mult decat cei 2 membri marcanţi, trupa tind să cred că se rătăceşte incontinuu în propria-i identitate – şi nu vorbesc de aceea a ideilor creative, întrucât, de la despărţirea de cei doi, formaţia nu a lansat pe piaţă decât un singur material, ci de aceea a grupului, a unităţii, a bunăvointei de a duce mai departe perioada în care Dimmu a făcut legea în metalul extrem. Au încercat să incite publicul de la chiar prima piesă, începându-şi concertul cu arhicunoscuta Mourning Palace, iar, după ce ne-au purtat prin intreaga lor dicografie, Shagrath (voce), Galder (chitară), Silenoz (chitară ritmică), Cyrus (chitară bas), Gerlioz (clape) şi Daray (tobe) şi-au încheiat prestaţia cu o altă piesă de referinţă – Puritania. Poate că şi contextul a fost hotărâtor (ora potrivnică unui concert de black metal, orientarea stilistică a celorlalte trupe ale serii de Vineri), dar am observat, din discuţii purtate cu persoane care au venit special pentru a-i vedea, că concertul nu s-a prea ridicat la nivelul aşteptărilor, inclusiv ca durată! – şi mie mi-ar fi plăcut să fi cântat mai mult! Sunt încrezător că nu aceasta este valoarea reală actuală a norvegienilor! Lumea, în mod paradoxal, s-a mai împuţinat pe măsura ce ora de debut pentru concertul headlinerilor se apropia. Parcă mi-am amintit de ziua a 2-a de la Rock The City-ul anului trecut …

 

Playlist DIMMU BORGIR:

01. Mourning Palace;

02. Progenies of the Great Apocalypse;

03. Kings of the Carnival Creation;

04. Vredesbyrd;

05. Ritualist;

06. Gateways;

07. Dimmu Borgir;

08. Spellbound (By the Devil);

09. In Death’s Embrace;

10. Puritania.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei DIMMU BORGIR, vă invit să accesaţi http://site.dimmu-borgir.com/ şi http://www.myspace.com/dimmuborgir

 

În stânga mea, un pâlc de glammeri, vorbitor de maghiară, s-a aciuat de îndata ce Dimmu Borgir şi-au încheiat prestaţia. A fost momentul prielnic pentru a mă infiltra din nou în faţă, zonă pe care o părăsisem pe la mijlocul concertului black-erilor. Spun din capul locului că nu sunt nici pe departe un simpatizant al genului, dar eram interesat şi virtual fascinat de spectacolul scenic pe care ştiam că cei de la Motley Crue îl pregătesc pentru concertele lor. Dacă cei de la Dimmu Borgir şi-au întârziat cu mai bine de jumătate de ora apariţia pe scenă – ceea ce, pe căldurile sufocante de tip „Iunie-Bucureşti-Romexpo” nu ar crea confort nici măcar cămilelor – cei de la Motley Crue au mai redus din acest deficit, soundcheck-ul şi aranjarea scenei durând aproximativ 15 minute. Pe ritmurile  piesei Wild Side, Vince Neil (voce), Mick Mars (chitară, backing vocals), Nikki Sixx (chitară bas, backing vocals) şi Tommy Lee Jones (tobe), în jurul orei 21:20, şi-au însuşit scena, vreme de aproximativ 90 de minute. Spre deosebire de celealte trupe, ale căror eventuale elemente de decor erau alcătuite dintr-un un simplu banner, tobe mari inscripţionate cu logo-ul trupei sau – în cazul trupei Dimmu Borgir – fumul de scenă menit a completa armura vestimentară, ei bine, Motley Crue au venit cu un arsenal vizual, constând într-o schelă rotundă, plasată în mijlocul scenei, în spatele setului de tobe, pe marginile căreia erau montate fel de fel de reflectoare şi de luminiţe, în mijlocul căreia proiecţia visuals-urilor a fost la loc de cinste. Stativele de microfoane au avut şi ele doza lor de originalitate. Spre deosebire de concertele precedente, care au avut mai mici sau mai mari probleme cu sonorizarea, pot să spun că Motley Crue au sunat, într-adevăr, cum trebuie. Şi zău că mi-au şi plăcut! Au avut sunet, au avut energie, au avut prezenţă de spirit, au avut şi show – mai ales către final! Este perfect adevărat şi faptul că, dacă nu-şi făcea numărul Tommy Lee Jones, aş fi rămas cu mult mai puţine amintiri de la acest concert! Ce-a-nsemnat „numărul”? Păi, pur şi simplu, cum nenea fu amplasat în chiar faţa maşinăriei cu lumini, acesta a fost purtat, asemenea unui veritabil roller-coaster, de-a stânga, de-a dreapta, de-a susul şi de-a josul acestuia, pe când îşi făcea solo-ul de tobe! Şi, când zic “în susul”, da, omul, ridicat la câteva zeci de metri deasupra scenei, a cântat cu capul în jos! Curată nebunie!!! Cred că un anume „Vlad” din public a rămas cu amintirea vieţii sale, de vreme ce l-a însoţit pe fostul soţ al Pamelei Anderson în această „călătorie iniţiatică”. După cum ştiusem din concertele urmărite anterior, ştiam că finalul spectacolului avea să se apropie, cu atât mai mult cu cât trupa era deja la bis. Piesa Kickstart My Ass a fost cea care a pus capăt concertului californienilor şi, totodată, in ceea ce mă priveşte, întregii prime zile de OST. Mi-aş fi dorit să fiu capabil să pot ajunge şi la concertele de la scena a 2-a, dar un drum de 550 de km şi de 12 ore în România nu te scuteşte nici de nervi, nici de oboseală, nici de silă! Aveam deja premisele convingerii că vom avea un festival care va fi putut concura la categoria „cel mai bun festival organizat sau, cel puţin, văzut vreodata in RO”!

 

Playlist MOTLEY CRUE:

01. Wild Side;

02. Live Wire;

03. Too Fast For Love;

04. Saints Of Los Angeles;

05. Shout At The Devil;

06. Don’t Go Away Mad (Just Go Away);

07. Same Old Situation (S.O.S.);

08. Looks That Kill;

09. Piece Of Your Action;

10. Primal Scream;

11. Smokin’ In The Boys’ Room” (Brownsville Station cover).

Drum Solo

12. Dr. Feelgood;

13. Girls, Girls, Girls;

14. Home Sweet Home;

15. Kickstart My Heart.

Pentru mai multe detalii prvind activitatea trupei MOTLEY CRUE, vă invit să accesaţi http://www.motley.com/ şi http://www.myspace.com/motleycrue

 

Drumul de întoarcere către camping m-a facut să îmi reamintesc – culmea, am reuşit, cumva, în timpul concertelor, să uit acest lucru! – că trăim în România! Niema coşuri de gunoi, canci bun simţ din partea unor „gorile” in haine de security ppl, doar mult de reciclat de pe jos şi multe burdihane umflate la foc automat de tonele de cărnuri sfârâinde! Pentru unii comercianţi de tip „bâlci”, se pare că noţiunile de tip „mancare vegetariană” sau “mâncare vegană” nu există! Nici măcar cea de “eco”! Cât timp stăteai la coadă la jetoane, deja metabolismul te îndemna să faci o vizită pe la toalete – decente, apropo … chiar şi numeric! – de la atâta inghiţit în sec de draci şi de nervi că nu te-ai născut, poate, în locul potrivit! Din perspectiva unui spectator cantonat / ţintuit aproximativ în acelaşi loc pe durata întregii zile – nimic de comentat la adresa oamenilor de securitate! Nu cred că faptul că, măcar cei din primele randuri, nu au fost serviţi sau măcar stropiţi cu apă – aşa cum am observat că a început să se poarte şi pe la noi – li se datoreaza lor.

 

Legat de concertele nocturne, ţin, totuşi, limitativ, să-mi dau cu părerea, întrucât, asemenea primelor concerte ale zilei, am avut ocazia să le audiez din spaţiul de camping. Despre prima trupă a serii, tot auzisem în ultimul an, pentru că, deşi vin de dincolo de Prut, cei de la Infected Rain – cu al lor sound dificil de incadrat în nu metal-hardcore – au susţinut o sumedenie de concerte în Romania. La OST Fest, Lena (voce), Vidick (chitară), Serghei (chitară) şi Vladimir (chitară bas) au cântat 45 de minute.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei INFECTED RAIN, vă invit să accesaţi http://infectedrain.com şi http://www.myspace.com/infectedrain

 

Pe timişorenii de la Warchant chiar eram curios să îi văd! Îi ascultasem înainte, iar pagan black metal-ul puternic influenţat la nivel liric de istoria daco-romană nu avea cum să mă lase impasibil! Surpriză însă! Deşi era anunţaţi a-şi începe show-ul la ora 00:45, aceştia au urcat pe scenă undeva în jurul orei 03, făcând rocada cu cele trei trupe străine din program (Thornafire din Chile, Finsterfrost din Germania şi Claymore din Bulgaria). Muzical, băieţii ăştia chiar debordează de complexitate! Deşi nu i-am văzut, i-am audiat de la distanţă, fapt care mi-a fost suficient pentru a-mi da seama că Edwin-Sebastian Marc (voce), Alexandru Giurgeca (chitară ritmică), Alexandru Kigyosi (chitară bas), Iulian Carabulea (clape), Andrei Oltean (instrumente de suflat) şi Andrei Jumugă (tobe) au talent, potenţial, potenţă şi perspective! Din câte am inteles, pun la cale o adevărată pleiadă de concerte estivale, aşa că staţi prin zonă, că vă vor vizita … şi încânta!

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei WARCHANT, vă invit să accesaţi https://www.facebook.com/WarChantTM

 

Chilienii de la Thornafire aveau să fie prezenţi pentru prima dată în România, ca parte a chiar primului lor turneu european, care a mai cuprins concerte în ţări precum Germania, Polonia, Cehia sau Liechtenstein. Death metal-ul cântat de Christian Argandoña (voce), Germán Vazques (chitară), Víctor Mac-Namara (chitară), Alexis Muñoz (chitară bas, backing vocals) şi Juan Pablo Donoso (tobe) se remarcă prin sinceritate, dacă nu neapărat printr-o virtuozitate care să-i detaşeze sau să-i fi detaşat cândva pe parcursul celor 15 ani de existenţă. Prestaţia lor de la Bucureşti a durat în jur de 45 de minute şi a cuprins piese incluse pe ambele materiale discografice – Exacerbated Gnostic Manifestation şi Vorex Deconstruction, pieses cum ar fi Hacia La Ruina Del Agartha, Sucubacion, Deconstruction sau From Dominated To Dominators. Am avut ocazia, în schimb, să discut cu o parte dintre chilieni Sâmbătă, mi-au spus că se simt foarte bine în România, că vor mai zăbovi câteva zile prin ţară. Mai mult, unul dintre chitarişti şi-a aniversat ziua de naştere chiar Sâmbătă, drept pentru care organizatorii s-au gândit să îi pregătească o delicioasă surpriză!

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei THORNAFIRE, vă invit să accesaţi http://www.thornafire.cl/ şi http://www.myspace.com/thornafire

 

Am înţeles că trupa care le-a succedat pe scenă ar fi fost Finsterforst (Germania). Vreme de o oră, aceştia i-au încântat, îndeosebi, pe vorbitorii de limbă germană, pentru că versurile lor sunt scrise în totalitate în această limbă. Chiar numele trupei înseamnă, în limba germană, “pădure(a) neagră”. Din 2004 încoace, nemţii s-au tot pus pe treabă şi au scos 2 full-length-uri de folk metal: Weltenkraft (2007) şi zum Tode bin (2009). Nu sunt un fan al folk metal-ului, prin urmare am preferat să stau la un pahar de vorbă campingăcească cu cunoscuţii pe care i-am revăzut acolo. Componenţa actuală Finsterfrost îi numără pe Oliver Berlin (voce), Simon Schillinger (voce, chitară lead, chitară ritmică, chitară acustică), David Schuldis (chitară), Tobias Weinreich (chitară bas), SebastianAlleyJazzScherrer (clape), Johaness Joseph (acordeon) şi Cornelius WomboHeck (tobe, backing vocals).

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei FINSTERFORST, vă invit să accesaţi http://www.finsterforst.de/ şi http://www.myspace.com/finsterforst

 

În fine, ultima trupă străină a primei zile de festival avea să fie The Claymore din Bulgaria. Aceştia sunt deja cunoscuţi publicului bucureştean, datorită dumedeniei de concerte pe care le-au avut în ultimii 2 ani în sudul ţării. Black Metal-ul lor mi s-a părut mai mult decât digerabil, agreabil chiar. O alegere inspirată, dată fiind ora târzie, aproximativ 02:30 AM. Au cântat timp de 45 de minute, cu interpretarea aproape integrală a albumului Prolonged Active Antagonism – singurul din istoria trupei! Puţinul public prezent chiar şi a dovedit că ştie câteva dintre piesele pe care SvetoslavZealotryGeorgiev (voce), Martyn Marinov Manev (chitară), Velislav Danov (chitară bas), TzvetelinCerberusBaltov (clape) şi Kamen Marinov Manev (tobe) le-au interpretat.

Pentru mai multe detalii privind activitatea trupei THE CLAYMORE, vă invit să accesaţi http://www.myspace.com/claymoreruse

 

După cum am precizat anterior, datorită inversării programului, onoarea de a încheia prima zi de festival le-a revenit timişorenilor de la Warchant, despre a căror prestaţie am amintit mai sus. Pentru cei din camping, distracţia era în toi, asta deşi “barul” amenajat în incintă (desigur, cu aceleaşi tarife ca la festival) se închisese la ora 2. Puţin jenant, pentru cei care doreau să îşi facă provizii lichide pentru somn, nu?

Autor: Tudor Bolgar

Fotografii: Tudor Bolgar & Ioana Dîrvă

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: