Skip to content

Cronică AMON AMARTH, AS I LAY DYING, SEPTIC FLESH, 19 Noiembrie 2011, Arenele Romane Bucureşti

Noiembrie 25, 2011

Ceea ce, fără să exagerez câtuşi de puţin, pot să denumesc ca fiind The Metal November, a continuat pe data de Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011, dată la care sosise momentul ca una dintre cele mai populare trupe de death metal melodic, Amon Amarth, să poposească, pentru prima dată în istorie, pe teritoriu românesc. Prilej potrivit pentru ca aproximativ 2000 de fani înfocaţi să dea năvală în cortul amplasat pe teritoriul amfiteatrului de la Arenele Romane.

Pe lângă headlineri, în cadrul turneului „Surtur Rising World Tour 2011” au fost invitaţi să încălzească publicul americanii de la As I Lay Dying şi grecii de la Septic Flesh – trupe care ar merita cu prisosinţă poziţia de headliner într-un turneu de amploare.

Poate, astfel, am avea si noi ocazia să vedem cum se exprimă aceste două trupe în spectacole concepute pentru putinţa lor adevarată.

Nefiind nici măcar parţial istovit după un drum de 550 de km, cuantificabil temporal în 11 ore de mers cu autocarul, am ajuns, în premieră, la locul cu pricina, în jurul orei 18:30. Ştiam că accesul publicului va fi permis începând cu ora 19:00, aşa încât am scurtat fascinanta vizită la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” – un obiectiv turistic pe care îl recomand oricui care vizitează Capitala. Nu aveam cum să gândesc, la respectivul moment, că aş fi preferat să-mi prelungesc itinerarul prin Piaţa Victoriei decât să asist la ceea ce avea să se petreacă la intrarea în cort. Ceea ce s-a petrecut în interiorul cortului şi ceea ce s-a petrecut în afara acestuia vreau să cred că constituie două file distincte, reunite doar coincidenţial şi circumstanţial într-o singură poveste, atât în ceea ce priveşte organizarea de turneu, cât şi în ceea ce priveste organizarea acestui concert, anumite aspecte ce denotă o vădită carenţă de profesionalism fiind greu de imaginat şi de descris în cuvinte, deopotrivă.

Întrucât scopul acestei relatări, ca de altfel, al deplasării în sine către Sudul Sălbatic, a constituit, în mare măsură, prestaţia de aproximativ 30 de minute a grecilor de la Septic Flesh, voi relata cu precădere ceea ce s-a petrecut “inside the tent”, cu atât mai mult cu cât m-am numărat printre cei foarte puţini care au avut ocazia să urmărească toate cele 3 concerte în totalitate, astfel încât, ca martor ocular, nu sunt foarte “în temă” cu cele petrecute la intrare.

Întocmai datorită faptului că am acces mai repejor în cort decât marea majoritate a celor prezenţi, voi relata cele văzute, nu şi cele auzite, lăsându-i pe cei care au petrecut mai mult timp decât îşi doreau la check-(ch)in-ul de la intrare să îşi facă publică poziţia în legătură cu accesul greoi în locatia de concert.

În ceea ce mă priveşte, aveam să-i urmăresc live pe grecii de la Septic Flesh pentru a 3-a oară. Iar sacrficiile făcute pentru a ajunge la acest al 3-lea concert mă îndemnau să cred că voi avea parte de o seară de neuitat. Perfect conştient de faptul că “statutul” de opening-act impune sacrificii şi limitări si pentru trupe, nu numai pentru spectatori, dar şi de faptul că, prin acest turneu, grecii urmau să îşi promoveze materialul discografic lansat pe piaţă anul trecut, anume „The Great Mass”, am aşteptat, nu mai mult de 5 minute, ca Sotiris Vayenas (voce, chitară bas), Spiros „Seth” Antoniou (voce, chitară), Christos Antoniou (chitară) şi Fotis Benardo (tobe) să-şi înceapă itinerariul cu o călătorie către „The Vampire of Nazareth”.

Deşi a durat mai putin de 30 minute, itinerariul a fost parcurs cu o viteză astronomică şi cu o tehnicitate uluitoare de întregul echipaj de 5 membri aflaţi la bordul navetei. Am călătorit, ghidaţi fiind de către „We The Gods”, prin „The Great Mass of Death”, către „Pyramid God”. Am urmat călătoria, trecând pe lângă „Five-Pointed Star”, piesă care mi s-a părut a fi cea mai cunoscută în rândurile sutei de fani prezenţi. Am sfârşit, mult prea devreme, mult prea subit, odată cu „Anubis” – surpriza serii în ceea ce îi priveşte pe cei de la Septic Flesh, întrucât aceasta avea să fie singura piesă interpretată de pe celelalte două materiale discografice editate până în prezent. Mulţi ne-am fi dorit să auzim şi “Morpheus”, “Sunlight / Moonlight”, “Sangreal”, “Persepolis”, “Narcissus” sau, tot fiind vorba despre promovarea albumului “The Great Mass”, să fi găsit loc în setlist măcar pentru “Theriantrophy” sau “Rising”, însă statutul de “deschizători de drum” nu ne-a(u) permis mai mult(e).

Afectaţi fiind de numărul redus de pasageri care i-au însoţit în călătorie, gre(c)ii au părăsit eşafodul cu gândul unei reveniri rapide, însă la timonă, satisfăcându-i, astfel, şi pe cei care, contrar voinţei lor, nu au putut să-i urmeze.

Setlist SEPTIC FLESH:

The Vampire Of Nazareth

We The Gods

The Great Mass Of Death

Pyramid God

Anubis

Five-Pointed Star

După 15 minute de pauză, am continuat călătoria sub căpitănie americană. Echipajul As I Lay Dying, format din Tim Lambesis (voce), Phil Sgrosso (chitară ritmică), Nick Hipa – (chitară), Josh Gilbert (chitară bass, voce) şi Jordan Mancino (tobe), avea să ne ghideze, pe ritmuri metalcore, către teritoriile vaste stăpânite de vikingi.

Nu puţini au fost cei pentru care călătoria nu a constituit altceva decât o etapă necesară, însă aceasta nu ştirbeşte cu nimic din meritele americanilor. Încurajaţi de peste 500 de spectatori (nu aş putea aproxima, dintre aceştia, şi un număr de fani), si-au început călătoria de 45 de minute odată cu piesa „The Sound Of Truth”, cu un mesaj devenit etalon pentru stilul muzical adoptat. Scos din dezmorţeală, publicul s-a dezlănţuit „Upside Down Kingdom”, ca „In A Dying Sea”, deşi there is „An Ocean Between Us”, atât la propriu, cât şi la figurat.

Ar fi dorit mulţi să călătorească cel puţin 94 Hours alături de cei de la As I Lay Dying – chiar şi eu, care, deşi nu sunt un mare ascultător de metalcore, am devenit, odată cu acest concert, un fan al pasajelor brute, trecând, pe alocuri, chiar către brutal, din piesele americanilor. „Through Struggle In A Dying See”, „Condemned”, „Confined”, dar, mai ales, „Anodyne Sea”, aveau să mă câştige, deşi recunosc că în ultimele 15 minute începusem să număr mai mult clipele rămase până la întâlnirea cu cei de la Amon Amarth decât pasajele bine gândite şi atent conturate din metalcore-ul americanilor.

Prin urmare, cum nu mai rămăsese „Nothing Left” behind, a venit vremea ca Tim, Jordan, Phil, Nick şi Josh să ne „Thank You For Hours” … deşi, pentru ca mulţumirea să fi fost una corectă, ar mai fi trebuit să găsească timp pentru încă cel puţin 3 piese în repertoriul lor.

Setlist AS I LAY DYING:

The Sound Of Truth

Upside Down Kingdom

In A Dying Sea

An Ocean Between Us

94 Hours

Through Struggle In A Dying Sea

Condemned

Confined

Anodyne Sea

Nothing Left

Thank You For Hours

30 de minute intense pe scenă, fără instrumentişti de data aceasta, cam la fel de intense şi la stand-urile de băutură şi de merchandise. Coadă şi la toaletă. 30 de minute de provizii sau, după caz, de făcut loc pentru aprovizionare. Cei din faţă – neclintiţi. Simţeam că clipe mult dorite aveau să fie înfăptuite. Nu ne-au înşelat simţirile nici de această dată.

Minutele se scurgeau cu greutate, pentru că cele 30 de minute preconizate s-a dus către 45. Au pălit toate, când Johann Hegg ne-a salutat printr-un clişeu devenit de necontestat – “Bună seara, BucAreşti!”. Alături de Johann Hegg, Johann Söderberg (chitară), Olavi Mikkonen (chitară), Ted Lundström (chitară bass) şi Fredrik Andersson (tobe) au dat tonul cu „War Of Gods”.

Într-o forma de zile mari şi având o dispoziţie deosebită de a comunica cu publicul, Johann s-a întreţinut activ cu acesta, s-a plimbat pe toată scena, a dat-o şi pe româneste (“Vă mulţumim, BucAreşti” s-a tot auzit aproape după fiecare piesă), ba chiar a şi luat, din public, un steag al României, pe care i l-a înmânat lui Fredrik şi pe care, la finalul concertului, l-a luat cu el, mai departe în turneu. Toate neajunsurile legate de organizarea scenică a concertelor Septic Flesh şi AILD au pierit la concertul suedezilor. Ce-a de-a doua piesă interpretată a fost „Runes To My Memory”, cu un public mai dezmorţit! Purtat de povestea lui Surtur, pe „Destroyer Of The Universe”, acesta se transpusese definitiv în “dimensiunea” Amon Amarth. Am ascultat, plini de conştiinciozitate, sfaturile înţeleptului Johann: „Live Without Regrets” – într-adevăr, vreme de 90 de minute am trăit ca alţii în 20 de ani, neavând regrete, întrucât concertul Amon Amarth a constituit un veritabil “best of” al celor 20 de ani de existenţă!

A urmat la rând arhicunoscuta „Pursuit Of Vikings” – o piesă nelipsită de la petrecerile cu temă metal sau din playlist-urile rockotecilor de pretutindeni, una dintre puţinele piese Amon Amarth pe care le ştiam cam coadă. La fel cum cap coadă mi-au dovedit-o că o ştiu toţi cei din primele 4-5 rânduri, cel puţin. Vizibil mişcat, Johann ne-a şi dat calificativul: “Great f*cking singers!”. Au urmat „For Victory Or Death” şi „Varyags Of Miklagaard”, piesă pe ritmurile căreia am fost sfătuiţi să “jump like you’ve never jumped before”. Ne-am conformat, fără rezerve! Desigur că am refuzat şi noi să fim „Slaves Of Fear”.

Urmând momentul de sinceritate al lui Johann, am recunoscut, fiecare, ceea ce suntem, măcar în parte: „A Beast I Am”. Piesa următoare, „Embrace Of The Endless Ocean”, a fost dedicată “for those people who never made it home”, în ceea ce cu siguranţă îmi va rămâne unul dintre multele momente de frumoasă amintire ale acestei seri! Timpul se scurgea, dar cine avea timp să sesizeze asta, având în vedere succesiunea cu o uluitoare repeziciune a ceea ce se petrecea pe scenă? Şi celălalt Johann al trupei, Söderberg, a fost într-o formă extraordinară, mângâindu-şi tămăduitor six-string-urile pe „Free Will Sacrifice”, „Asator” si „Death On Fire”, piese care au completat perfect un concert de neclintit din mintile şi sufletele celora prezenţi!

Nu tocmai îndelung, dar persistent aclamaţi fiind din rărunchii esofagurilor şi ai plămânilor multora dintre cei prezenţi, de te mai şi miri cum au rezistat pereţii pavilionului, cei doi Johann, urmaţi de Olavi, Ted şi de Fredrik au revenit, rând pe rând, pe scenă. Realmente, pe chipurile tuturor celor 5 s-au putut citi urme de puternice emoţii, având drept laitmotiv prima seară petrecută pe pământ românesc. Pentru encore, au fost pregătite piesele „Twilight Of The Thunder God” şi, desigur, „Guardians Of Asgaard”, piesă îndelung cerută de public, dar care – probabil că mulţi dintre cei prezenţi nu ştiau – este piesa cu care adesea cei de la Amon Amarth aleg să îşi încheie prestaţia. La finalul acestei ultime piese, Johann Hegg a mulţumit, din nou în română, publicului, apreciind caracterul răbdător al celora pezenţi, de a astepta vreme de 20 de ani întâlnirea.

O întâlnire care, una peste alta, trecând peste minusurile organizatorice ivite, în special, la debutul serii, sunt convins că va rămâne una de neuitat doar în sensul bun al expresiei! Sunt, deasemenea, convins, că cei care au ratat sau au vizionat doar parţial concertul celora de la Septic Flesh nu îmi împărtăşesc această opinie. Desigur că nici eu nu aş fi făcut-o dacă mă aflam în respectiva situaţie penibilă si probabil că, orice şi oricât de bine s-ar fi putut întâmpla mai apoi pe scenă, nu aş mai fi avut cadenţa să iau de bine.

Vă asigur că, prezent fiind, de suferit nu au avut doar cele câteva sute, poate chiar mii de fani, care au răbdat frigul de afară, ci şi trupa, care, pe lângă faptul că a fost pusă în faţa jenenatei situaţii de a cânta în faţa a nu mai mult de 100 de oameni, a avut parte de o atitudine ostilă şi din partea celora care s-au ocupat de ceea ce a însemnat scenă (fum şi lumini care realmente, fie te făceau, datorită fumului, să vezi mai în ceaţă decât în fiecare dimineaţă, când îţi deschizi portiera în această perioadă, fie să nu vezi deloc, datorită acelor lumini albe de deasupra care mi s-au părut neispirat alese şi orientate) şi sunet (au avut sunet?).

Faptul că trupele care cântă în deschiderea unei trupe “etalon” sunt dezavantajate cât încape, în tot şi în toate, denotă o obedientă lipsă de respect faţă de cei veniţi pentru o seară minunată în compania trupei, cu atât mai mult cu cât se ştie că sunt oameni care vin de la sute bune de kilometri distanţă. Cred că sunt destui cei care au scos ţapi ispăşitori de pe urma acestui concert, aşa încât mă limitez la a concluziona că un profesionalism dus mai către desăvârşire nu strică nimănui şi nici nu implică eforturi suplimentare, pentru că pe noi, cei care facem eforturi greu de compensat pentru a vedea anumite trupe, nu ne interesează nimic altceva decât să avem parte de o seară epică, nu de un epic fail!

Setlist AMON AMARTH:

War of Gods

Runes of My Memory

Destroyer of the Universe

Live without Regrets

The Pursuit of Vikings

For Victory or Death

Varyags of Miklagaard

Slaves of Fear

Ride for Vengeance

A Beast Am I

Embrace of the Endless Ocean

Free Will Sacrifice

Asator

Death in Fire

ENCORE

Twilight of the Thunder God

Guardians of Asgaard

Autor: Tudor BOLGAR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Noiembrie 25, 2011 18:11

    Fumul si luminile alea albe mi s-au parut si mie enervante. In rest… pentru mine, a fost minunat. Am prins integral Septic Flesh, stiu ca atunci cand am iesit din cort am auzit pentru prima data oameni plangandu-se ca nu i-au prins si mi se parea o chestie imposibila, eram absolut convinsa ca au intarziat ei, nu m-am gandit ca e posibil sa fi mers atat de incet accesul. Eu am intrat printre primii pentru ca… venisem printre primii. Amon Amarth sunt una din marile mele obsesii muzicale si trebuia sa fiu acolo devreme, sa intru printre primii si sa-mi pot alege locul la gard – am avut de la inceput in cap ca vreau sa stau in partea stanga, in fata lui Ted.

    Ma bucur enorm ca i-am vazut live, ca n-am fost dezamagita, au oferit un spectacol intens. Ma bucur ca in ultimele luni au ales sa includa in setlist si Embrace of the Endless Ocean, care mie mi se pare absolut superba. Sper sa revina… si poate vor canta si Victorious March sau Gods of War Arise atunci 😀 Si eu o sa am marker pregatit cand le mai dau sa semneze ceva 😆

  2. Hori permalink
    Noiembrie 25, 2011 18:51

    The Sound Of

    Through Struggle In A Dying Sea

    Condemned

    Confined

    Anodyne Sea

    Nothing Left

    Thank You For Hours

    La As i Lay dying ai cateva greseli : nu exista piesa thank you for hours si in a dying sea si e doar Trough Struggle. ultima piesa a fost 94 hours si prima condemned.

  3. Hori permalink
    Noiembrie 25, 2011 18:53

    *prima Within Destruction

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: