Skip to content

Zilele Enescu la Berlin: expoziţie, film documentar şi concert

Octombrie 14, 2011

A treia ediţie a Zilelor Enescu la Berlin continuă în data de 17 octombrie 2011, ora 19.30 cu prezentarea filmului documentar „George Enescu – la răspântie de vremi”, în regia lui Nicolae Mărgineanu şi vernisajul expoziţiei „130 de ani Bartók – Enescu”, realizată de Muzeul Naţional „George Enescu” şi Arhiva Naţională „Bartok” din Budapesta.

În data de 18 octombrie 2011, de la ora 20.00 va avea loc al doilea concert dedicat marelui muzician român, cu lucrări de Béla Bartók, Claude Debussy şi George Enescu, interpretate de Jeremy Menuhin,Cristian Niculescuşi Cvartetul aron.

Jeremy Menuhin (fiul lui Jehudy Menuhin) a debutat la New York în 1984, în calitate de câştigător al concursului Young Concert Artists’ Piano Competition. A susţinut recitaluri de pian la Kennedy Center Washington, la Filarmonica din Berlin, Concertgebaouw Amsterdam sau în Sala Pleyel la Paris. A cântat cu Royal Philharmonic, Filarmonica din Berlin, Orchestre Nationale de France, Houston Symphony, Israel Philharmonic, Filarmonica Cehă, Salzburg Mozarteum sau orchestrele de cameră din Zürich, St. Petersburg şi Praga, precum şi cu English Chamber Orchestra.

Cristian Niculescu a studiat la Bucureşti cu Cristina Georgescu şi Sandu Sandrin, la Universität der Künste Berlin cu Hans Leygraf şi Georg Sava, cu Dimitri Bashkirov la Salzburg şi la Madrid. În urma debutului cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti în anul 1986 şi a recitalului de debut de la Ateneul Român în anul 1988, a concertat ca solist cu numeroase orchestre din România, printre care şi cu Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj sub bagheta maestrului Emil Simon.

‘Cvartetul aron’ s-a constituit în 1998 de către Ludwig Müller, Barna Kobori, Georg Hamann şi Christophe Pantillon, patru muzicieni din Viena. Impulsuri decisive pentru cariera lor au pornit de la Isaac Stern, Max Rostal, William Primrose, Mischa Maisky, Ralph Kirschbaum şi Sandor Végh. În cadrul unei intense activităţi de concert, muzicienii au fost invitaţii unor renumite festivaluri internaţionale precum Wiener Festwochen, International String Quartet Festival Praga, Biennale di Venezia, Schönberg Festival.

A treia ediţie a Zilelor Enescu, intitulată „Enescu şi contemporanii săi” este organizată de International Enescu Society şi Institutul Cultural Român din Berlin şi se desfăşoară în perioada 11 – 21 octombrie 2011 la biserica Kaiser-Wilhelm-Gedächtniskirche şi la sediul ICR Berlin. Ediţiile anterioare ale Zilelor Enescu au avut loc în anul 2005 şi 2008 şi au fost de asemenea organizate cu sprijinul ICR Berlin.

În program: Béla Bartók: Sonata pentru două piane şi percuţie, Claude Debussy: Estampes, George Enescu: Cvintetul cu pian în la minor, op.29

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: