Skip to content

Nişte Băieţi pleacă în turneul național de punk rock și încep cu Târgoviște

Septembrie 22, 2011

O nouă noapte liniștită & omagială în Târgoviște sâmbăta asta, în deja clasicul stil Niște Băieți, care de la 8 seara studiază la biblioteca de La scriitori artă contemporană: pogo, crowd-surfing, stage diving, într-o reinterpretare punk de excepție a șlagărelor românești din anii ’80, cu bere, shot-uri și Cuba Libre. Târgoviște este primul oraș în care Niște Băieți fac punk rock show în cadrul turneului Fără Paradeală, Viața E Nasoală TOUR. Turneul promoveză cel mai recent album al formației, Fără muzichie, viatza e pustiu!, al cărui prim single, Deschideți poarta soarelui, a fost susținut glorios de Radio Guerrilla.

 

Fără Paradeală, Viața E Nasoală TOUR are în plan deocamdată 20 de orașe, dar drumurile noastre toate încep La scriitori și nimeni nu dorește să știe de-acum unde se termină. Sigur este că vor ajunge la București, Constanța,  Bacău, Iași, Tg. Secuiesc, Brașov, Tg. Mureș, Reghin, Timișoara, Arad, Cluj, Baia Mare, din nou București, revenire la Târgoviște, Pitești și mai departe.

 

Pornind de la celebra replică a maestrului Ştefan Mihăilescu-Brăila, în capodopera cinematografică “Secretul lui Bachus” (1984): “Fără poezie… viaţa e pustiu!”, Nişte Baieţi au lansat în primăvara 2011 cel de-al doilea album, “Fără muzichie, viatza e pustiu!”. Materialul redă într-o manieră proprie băieţilor şlagăre ca “Deschideți poarta soarelui“, “Harap Alb“, “Să te gândești din când în când la mine“, “La fereastra ta“, “Vitezomanul Gică“, “Cele mai frumoase flori” sau “Sandy Bell” (cu special guest star: Vlase de la ZOB).

 

Niște Băieți cântă hiturile anilor «de aur» ai epocii comuniste şi vrea să readucă “în inima publicului şi în lumina reflectoarelor” marii compozitori de altădată, pe piesele cărora au copilărit şi s-au format, reinterpretate “cu mult distors şi final glorios”. Din respect pentru autorii și interpreții care le-au luminat revelioanele copilăriei, Albert (voce), Barbu (bas), Gabi (chitară) și Icsu’ (tobe) au produs două albume punk în stil DIY (Do It Yourself) care conţin omagii punk aduse unor artiști ca Gică Petrescu, Margareta Pâslaru, Cargo, Semnal M, Compact, Mădălina Manole etc.

 

Niște Băieți a luat ființă într-un club underground din București, în care cei patru protagoniști consumau voie bună și aveau dispoziție de cântat. În curând au început să organizeze concerte ad-hoc, fără repetiții sau pregătire fizică înainte, reinterpretând piese românești mai vechi pe ritmuri de punk rock. Proiectul a devenit din ce în ce mai serios pe măsură ce ”valurile de fani” au început să urmărească formația peste tot și așa a apărut, firesc, primul album, “Adunate din popor şi cântate din topor”, editat în 2006. Succesul discului a determinat plecarea formaţiei într-un furtunos turneu naţional, în primăvara lui 2007: 14 concerte în tot atâtea oraşe, 14 zile la rând, înfruntând sonorizări pestriţe şi beri insuficient de reci. Foarte curând formația avea să ajungă la peste 100 de concerte în cluburile din țară și din Bucuresti și să participe la festivaluri ca Stufstock, Motorrock Ploiesti Bucov, Zilele Bucureștiului la Viena etc.

Link-uri  utile:

http://www.myspace.com/nistebaieti

http://www.facebook.com/pages/Niste-Baieti/141557475862941?ref=ts

http://www.facebook.com/event.php?eid=237626992931678

http://www.bestfest.ro/editia2011/ro/artisti/12/niste-baieti.html

http://www.youtube.com/watch?v=hgkmBRnnG4U

http://www.youtube.com/watch?v=Y6ljuAOu3S0&fe

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: