Skip to content

Cronică ArtMania 2011 – remaniere în stil ArtManiac

Septembrie 8, 2011

De 6 ani încoace, planurile mele văratice încep, se continuă şi, bineinţeles, se şi finalizează în jurul unui eveniment care se petrece întocmai în orasul meu de suflet. De ce? Pentru că acest eveniment poartă denumirea de ArtMania. Pentru că ArtMania are loc în Sibiu. Pentru că ArtMania a evoluat (şi va evolua – evoluţia, de la an la an, a festivalului, mi-o confirmă cu anticipaţie) de la an la an. Pentru că trupele prezente, de-a lungul anilor, pe scena festivalului, sunt trupe de anvergură mondială. Pentru că trupele prezente, de-a lungul anilor, pe scena festivalului, sunt trupe care ştiu să facă atmosferă. Pentru că ArtMania nu înseamnă numai concerte. Pentru că Sibiul nu înseamnă nici pe departe doar ArtMania. Pentru că … (şi aici, vă las pe voi să continuaţi, sau pe mine, în cadrul ediţiei de anul viitor. Da, acea ediţie care va fi cu siguranţă, pentru că deja a fost pus spre vânzare un set de 1000 de abonamente, la pretul de 60 de RONi).

Fiind un apropiat al Sibiului, am regăsit acest minunat oraş cam aşa cum pot să zic că îl lăsasem în urmă cu 2 luni, în urma minunatului concert cu Goran Bregovic, prilejuit de deschiderea oficială a “frăţiorului” TIFF-ului clujean, cel de la Sibiu. Şi, deşi Sibiul aproape că nu mai are nicio taină în ceea ce mă priveşte, mereu reuşeşte să mă surprindă. Evenimentele culturale (calitative în cantitate), fac din acest oraş o veritabilă capitală culturală permanentă a ţării noastre. Ca mică, dar semnificativă parte a acestui mozaic cultural, ArtMania Festival şi-a croit, în decursul celor 6 ani de existenţă, un binemeritat statut de etalon al festivalurilor de metal de la noi din ţară. Nu numai concertele unor trupe străine, cum ar fi H.I.M., Amorphis, Carmen Gray, Silentium, Anathema, My Dying Bride, The Gathering, Within Temptation, After Forever, Nightwish, Opeth, Pain, Subscribe, Leaves’ Eyes, Atrocity, Tiamat, Lacrimosa, Aqua De Annique, Swallow The Sun, Sisters Of Mercy, Kamelot, Sirenia, Dark Tranquillity sau Serj Tankian, ci şi creşterea, de la an la an, a numărului şi a calităţii evenimentelor adiacente festivalului, au determinat incontestabil clasarea ArtMania Festival ca fiind cel mai important festival repetitiv de metal de la noi din ţară.

Din punct de vedere concertistic, oferta propusă de către organizatorii festivalului a fost extrem de variată şi de tentantă şi în acest an. În Piaţa Mare, începând cu ora 19:00,  trupele care au fost invitate să cânte au fost: Lacrimas Profundere (GER), Helloween (GER), Tarja (FIN) (Vineri), respectiv Republica (GBR), Sonata Arctica (FIN) şi Lacuna Coil (IT) (Sâmbătă). În Sibiu Arena, concertele propuse au fost următoarele: Ethernus (Vineri, ora 00:30), Reckoning (Vineri, ora 02:30), Heavy Duty (Sâmbătă, ora 13:00), Monarchy (Sâmbătă, ora 15:00), Interitus Dei (Sâmbătă, ora 17:00), Guerrillas (Sâmbătă, ora 01:00), Truda (Sâmbătă, ora 02:30), Byron (Duminică, ora 21:00) şi Tagma (Duminică, ora 01:30). În Piaţa Mică, au avut loc concertele non-metal, unplugged, ale artiştilor Flavius (Vineri, ora 14:30), Aeternum (Vineri, ora 16:30), Classic Beat Orchestra (Sâmbătă, ora 14:30) şi Quart’elle String Quartet (Duminică, ora 17:00).

Si pentru ediţia de anul acesta, organizatorii  au avut în vedere oferirea unor alternative de petrecere cât mai plăcută a timpului liber. Astfel, au fost încheiate parteneriate cu muzeele din Sibiu(vă dau un pont: sunt cele mai grozave muzee pe care le-am vizitat la noi in ţară!), prin care accesul în incinta acestora se făcea fie grătuit, fie, în cazul Muzeului Naţional Bruckenthal (catalogat drept numărul 1 pe ţară, ca număr de vizitatori anuali), contra unei sume modice de 3 RONi. Pe lângă locaţia concertistică cu care festivalul ArtMania, practic, se confundă, anume Piaţa Mare, şi cea încercată la ediţia de anul trecut a festivalului, în Piaţa Mică (pentru concertele acustice ale trupelor româneşti) anul acesta organizatorii au propus un al treilea spaţiu pentru desfăşurarea, pe timpul zilei şi al nopţii, a concertelor trupelor româneşti: Sibiu Arena. Locaţia a fost nefericit aleasă, pentru că distanţa din Piaţa Mare până la Sibiu Arena este de 12 km, iar autobuzele puse special la dispoziţia spectatorilor pentru a se deplasa până la Sibiu Arena încetau să mai circule cu mult înainte ca evenimentele din Piaţa Mare să ia sfârşit. În plus, condiţiile de campare nu au fost nici ele dintre cele mai plăcute, astfel încât cei care, fie au ales să aibă parte de senzaţii tari cu cortul, fie nu şi-au făcut rezervare la hoteluri/pensiuni/hosteluri etc. cu 3-4 luni înainte de eveniment, chiar au şi avut parte de nedorite senzaţii tari.

 

Pe lângă aceste 3 locaţii deferite concertelor, organizatorii au mai propus publicului şi expoziţii foto marca Victor Cristescu şi Cătălin Dumitru (Live Aeons), Miluţă Flueraş (ARTnatomy), Anda Cofaru (Din Adâncuri), Safir & Rifas (Rock Memorandum) sau un workshop având drept temă fotografia de concert, ţinut de Miluţă Flueraş. Deasemenea, în cadrul Muzeului de Istorie Casa Altemberger”, au fost organizate 2 expoziţii-partenere (Camera de Arme şi Fortificaţii Medievale din Transilvania), în colaborare cu Muzeul Naţional Bruckenthal au fost organizate expoziţiile Geometria Bună A Lumii, The Golden Journey To Samarkad şi Dreamcatcher, iar, în parteneriat cu Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra”, au fost organizate ateliere de fierărie, olărit, păpuşi şi măşti.

Merită menţionate, la loc de cinste, alte două evenimente deosebite care au avut loc în aceeaşi perioadă în Sibiu. Transilvania Tattoo a organizat a 3-a ediţie a convenţiei internaţionale de tatuaje Transilvania Tattoo Expo, un eveniment care s-a dovedit a fi unul absolut remarcabil nu numai pentru împătimiţii tatuajelor sau ai pierce-urilor. Pentru că la Sibiu au venit câţiva dintre cei mai renumiţi tatuatori din lume, dar şi pentru că preţurile, cel putin la nivel declarativ, erau … promoţionale. Astfel, pe parcursul întregului week-end, spaţiul oferit de către Cercul Militar Sibiu a fost luat cu asalt de către mii de persoane, iar în ambele momente în care am vizitat convenţia (câte unul, Vineri şi Sâmbătă), peste 75% dintre standuri erau ocupate de persoane care-şi lăsau diverse cerneluri sau ace în piele. Apoi, ArtMania a incheiat un parteneriat cu celebrul producător de bolizi pe două roţi Harley Davidson, 7 dintre cele mai renumite modele ale constructorului american fiind expuse pe pietonalul de lângă Piaţa Mare. Fără a intra în prea multe detalii prea puţin semnificative, oferta de alternative gândită de organizatori s-a dovedit, mai întâi de orice alte comentarii, cea mai variată şi mai tentantă din întreaga istorie a festivalului. Personal, consider convenţia de tatuaje ca fiind cel mai reuşit eveniment din afara festivalului, ajungând la această concluzie după ce am încercat, pe cât posibil, să semnez condica de prezenţă a fiecărui eveniment în parte.

Ziua 1-a (Vineri, 12 August 2011)

Prima trupă a serii de Vineri şi, totodată, prima trupă internaţională din cadrul ediţiei din acest an a festivalului, avea să fie Lacrimas Profundere. Profund impresionaţi de primirea de care au avut parte cu ocazia acestei prime vizite pe tărâm românesc, deşi nu puţini dintre cei prezenţi nu mai conteneau în a-i compara cu mult mai celebri finlandezi de la H.I.M. (Rob Vitacca, solistul Lacrimas Profundere, încercând, spre exemplu, o imitaţie ieftină după Ville Valo – de altfel, producătorul nemtilor este John Fryer – tocmai producătorul celora de la H.I.M.), nemţii au reuşit să atragă în faţa scenei un număr semnificativ de spectatori (spre deosebire de ediţiile anterioare, în cadrul cărora primele trupe ale serilor nu se bucurau de un public numeros). Concertul celora de la Lacrimas Profundere a durat o oră în cap, timp în care Rob Vitacca – voce, Oliver Nikolas Schmid – chitară, Tony Berger – chitară şi Korl Fuhrmann – tobe, au încercat să impresioneze publicul atât cu piese incluse pe The Grandiose Nowhere (cel mai recent material discografic al trupei, datat 2011), dar şi cu alte piese compuse în istoria de 18 ani a trupei: Lips, We Shouldn’t Be Here, Be Mine In Tears, Dear Amy, Her Occasion Of Sin, My Little Fear, The Letter, My Mescaline, A Summer’s End, Amber Girl si I Don’t Care. Personal, nu a fost un concert după care să fi rămas cu prea multe păreri “de bine”, atât datorită faptului că genul muzical adoptat nu îmi este unul suficient de apropiat, cât şi datorită faptului că nu am găsit nimic original în muzica lor. Însă, ceea ce avea să urmeze pe scena amplasată în Piaţa Mare urma să transforme această a 6-a ediţie de ArtMania într-una dintre cele mai reuşite din istorie.

Helloween aveau să ne viziteze ţara pentru a 3-a oară. Iniţial, festivalul trebuia să continue cu formaţia Nevermore, însă schimbările componistice prin care americanii au trecut în această primăvară i-au determinat să anuleze toate apariţiile pe care le aveau programate pentru acest an. Pe cale de consecinţă, şi organizatorii festivalului ArtMania au fost nevoiţi să caute o formaţie care să umple golul, astfel ajungându-se, mai întâi, la varianta Hammerfall, iar, în cele din urmă, la varianta Helloween. Lozul tras s-a dovedit a fi câştigător, pentru că Helloween au oferit ceea ce, personal, consider a fi show-ul festivalului. Recunosc că, şi în cazul în care Nevermore ar fi onorat cu prezenţa, tot show-ul americanilor, alături de cel al finlandezilor de la Sonata Arctica, ar fi ţinut capul de afiş, în ceea ce mă priveşte, însă cred că show-ul Helloween a depăşit ceea ce Nevermore ar fi putut să ofere. Concertul oferit de germani a fost unul cât se poate de clasic, pornind de la piesa de debut (Are You Metal?), continuând cu glumiţa lui Andi Deris legată de tobarul care amestecase un scotch vechi de 20 de ani cu Coca-Cola şi terminând cu setul de tobe absolut impresionant al acestuia, scheletizat în jurul celor 4 tobe mari – unicat în lume. Vreme de 60 de minute, publicul a fost în extaz. Treptat, şi în delir. Pentru că, în momentul în care, la câteva zeci de metri în faţa ta, sălăşluiesc 5 muzicieni excepţionali [Andi Deris (voce), Michael Weikath (chitară), Sascha Gerstner (chitară), Markus Grosskopf (chitară bas) şi Daniel Loble (tobe)], interpretând senzaţional piese de referinţă, cum ar fi Eagle Fly Free, Keeper Of The Seven Keys Part II – The March of Time, Where The Sinners Go, I’m Alive sau If I Could Fly, nimic nu mai e controlabil şi nici măcar de dorit a fi controlat. Comprimarea celor 25 de ani de activitate componistică şi concertistică a culminat odată cu interpretarea, într-o singură bucată muzicală, a pieselor Keeper of the Seven Keys, The King For A 1000 Years şi Halloween. Nu este de mirare pentru nimeni faptul că artizanii nu au fost nevoiţi să petreacă mai mult de câteva zeci de secunde în afara scenei, până ca, îndelung aclamaţi de public fiind, Andi Deris & Co. să revină pe scenă şi să răsplătească (măr)inimosul public sibian cu încă 3 piese – poate cele mai reprezentative din întreaga istorie a grupului: Future World, Mr. Stein şi I Want Out. Temeliile clădirilor vechi din Piaţa Mare a Hermannstadt-ului, tocmai ce aflaseră şi ele ce plămâni puternici pot avea rockerii!

Tarja, fosta voce a renumitei trupe finlandeze de symphonic metal Nightwish, avea să poposească la Sibiu pentru a 2-a oară, după ce, în urmă cu aproximativ 3 ani, susţinuse un concert pe scena Sălii Thalia. Sunt convins că majoritatea celora prezenţi în seara zilei de 12 August în Piaţa Mare au venit în special pentru a o vedea şi asculta pe cea care mai este supranumită “vocea de aur a Finlandei”. Şi mai sunt convins şi de faptul că aceştia îşi doreau să audieze cât mai multe piese din repertoriul Nightwish. Însă Tarja este, acum, un artist decorsetat de tot ceea ce înseamnă trecutul ei muzical, urmărind să demonstreze acest lucru şi prin prestaţiile sale live. La Sibiu, am avut, ca atare, parte de o altfel de Tarja decât cea care le-a fost accesibilă majorităţii celora din public: un artist independent, cu un spectacol propriu şi cu un band menit mai mult să dezvăluie curioşilor capacitatea Tarjei de a-şi duce cariera mai departe în mod solitar, renegându-şi, dar asumându-şi, totodată, trecutul. Fan clubul Tarja, în mod special, dar şi restul publicului, au fost la înălţime, apreciind, dacă nu cu toţii provocările muzicale pe care Tarja le propune ca artist individual, măcar energia de care nu conteneşte a face risipă pe scenă. Tarja a făcut deliciul publicului de cum şi-a făcut aparitia pe scenă: ne-a încântat, mai întâi, cu câteva expresii în limba română (citite corect de pe pardoseala scenei) şi cu câteva urări calde în limba engleză: “Bună seara, Sibiu! Ma bucur să fiu aici din nou! Thank you so much for having me here! Love you people!”) (SE POATE!), iar, apoi, … este de la sine înţeles cu ce anume ne-a încântat. NU ne-a încântat, în schimb, cu similaritatea pieselor, fapt care a instaurat, pe măsura înşiruirii pieselor, în rândul unei părţi a publicului (printre care mă număr si eu), o stare din ce în ce mai pregnantă de acalmie. Totuşi, vizualul avea menirea de a nu te ţine prea mult timp captiv unei asemenea stări apatice, pentru că, deşi a fost lipsit de elementele de decor specifice reprezetaţiilor live ale artiştilor consacraţi, un show marca Tarja se detaşează prin energie, vestimentaţie şi prin relaţia caldă, atât cea dintre scenă şi public, cât şi, bineînţeles, cea de pe relaţia public-scenă. Timp de 90 de minute, am fost purtaţi pe tărâmuri extra-terestre şi învăluiţi în miresme care păreau inexplorabile de către Alex Scholpp (chitară), Doug Wimbish (chitară bas), Christian Kretschmar (clape), Max Lilja (violoncel) şi Mike Terrana (tobe). Concertul a debutat cu piesa Dark Star şi a continuat cu My Little Phoenix, piesă pe durata căreia  scena a fost împărţită între Max Lilja şi Tarja – pe de o parte – şi Alex Scholpp şi Doug Wimbish – de cealaltă parte. I Walk Alone a demonstrat, încă o dată, adevărul crud care, de câţiva ani deja, îi marchează Tarjei destinul. Pe nesimţite parcă, piesele, înşiroiate cursiv, au fost echilibrat alese între cele două materiale discografice editate în era post-Nightwish: My Winter Storm şi What Lies Beneath. Falling Awake, Little Lies (piesă pe durata căreia, într-o română impresionant de clară, Tarja a îndemnat publicul: “Toata lumea mâinile sus!”), Underneath (piesă dedicată lunii pline care veghea, măiestrit, abundenţa de manifestări) – niciuna dintre aceste piese nu a lăsat loc de respiro! A venit, apoi, momentul unui prim cover după Nightiwsh, la piesa End Of All Hope, moment culminant pentru o bună parte dintre fanii prezenţi. A urmat In For A Kill. Nu înainte de părăsi scena, Tarja a interpretat un potpuriu format din şlagăre ale anilor ‘90: Where Did You Sleep Last Night (Nirvana cover) / Heaven Is A Place On Earth (Cindy Lauper cover) / Livin’ On A Prayer (Bon Jovi cover), dar şi Die Alive. A urmat un al doilea moment, ultimul, de remember Nightwish, în care Tarja Turunen a interpretat arhicunoscuta piesă Over The Hills And Far Away. Pentru majoritatea celora prezenţi, momentul a însemnat un remember Nightwish, dar, pentru mine, nu avea cum să însemne ceva mai înălţător decât un remember Gary Moore. Ca atare, pentru o mână de oameni, momentul a reprezentat mai mult decât o întâlnire armonioasă între o voce, o chitară, un bas, o clapă, un violoncel şi o tobă – pentru acea mână de oameni, omagiul adus unuia dintre cei mai capabili chitarişti din istorie a fost, poate, punctul culminant al concertului, al serii sau al întregului festival. Tarja ne-a demonstrat, prin interpretarea ultimei piesei – Until My Last Breath – că a devenit un adevărat fenomen, care te prinde şi te surprinde de fiecare dată!

Desi evenimentele care au atras incomparabil mai mult public în comparaţie cu celelalte două locaţii au fost cele câte trei pe seară din Piaţa Mare, festivalul a debutat cu două evenimente muzicale derulate în Piaţa Mică. Mai întâi, Flavius i-a încântat pe cei care apucaseră deja să ajungă în Sibiu până la ora 14:30. Puştiul de nici măcar 11 ani, un percuţionist care deja a participat la numeroase concerte şi festivaluri naţionale şi internaţionale, de la care s-a întors cu mult râvnite trofee, îşi creionează prestaţiile live în jurul interpretării, stereotipale, a unor piese arhi-cunoscute, fapt pentru care am considerat mai util să îmi petrec timpul rămas până la debutul celui de-al doilea eveniment al zilei programat în Piaţa Mică, revizitând Bruckenthal-ul. Ei bine, dacă Flavius m-a impresionat, în cel mai bun caz, doar cu potenţialul deosebit pe care îl are, cei de la Aeternum au ridicat ştacheta. Surpriza extrem de plăcută a constat în faptul că sibienii au fost acompaniaţi pe scenă de către Gaby Koss, fost membru al trupei cult Haggard. Cum Haggard este o formaţie-etalon în ceea ce mă priveşte, iar Aeternum mă lăsaseră impresionat în precedentele două ocazii cu care i-am văzut, am ales să rămân cantonat în Piaţa Mică. S-a dovedit, aşa cum preconizam, a fi o alegere inspirată. Muzica medievală începe să fie gustată şi de către publicul larg din România. La Sibiu, deşi publicul i-a audiat mai mult în trecere, totuşi, au reuşit să-l atragă, cumva, de partea lor. Aeternum este o trupă de urmărit, izul renascentist din muzica lor potrivindu-se de minune cu locaţia aleasă pentru desfăşurarea concertului.

Imediat după terminarea concertelor din Piaţa Mare, acestea s-au mutat în Sibiu Arena. Datorită probemelor enunţate anterior legate de organizarea respectivei locaţii, concertele de Vineri seara de la Sibiu Arena au fost vizionate aproape doar de către cei veniţi cu cortul şi care au ales să campeze acolo. Ca atare, nici băimărenii de la Ethernus şi nici localnicii de la Reckoning nu s-au bucurat de o audienţă mai mare de 50 de oameni. În cazul ambelor trupe, a fost de mare regret şi păcat faptul că lumea nu s-a strâns într-un număr mai mare, pentru că niciuna nu duce lipsă de profesionalism sau de perspective.

Primul concert de la Sibiu Arena, cel al băimărenilor symphonic-death-metal-isti de la Ethernus, a debutat în jurul orei 01:30. Cu un line-up modificat din nou, acesta constând, la ora actuală, în Andrei Sălăgean (voce harsh, chitară bas, percutie), Paul Oprea (chitară, backing vocals harsh), Laura Bucurestean (voce clean), Flaviu Cuteanu (chitară), Alfred Boca (clape, pian, voce clean), Andrei Tătar (chitară ritmică, voce harsh) şi Laci Denes-Ernst (tobe), Ethernus au oferit un concert de aproximtiv 60 de minute celor mult prea putini fani prezenti. S-au comportat foarte bine, la primul festival important la care au participat.

 

La ora 02:30, bucurestenii de la Reckoning au urcat pe scenă. Nu auzisem defel de ei înainte, aşa că am avut o curiozitate în plus în ceea ce priveşte prestaţia melodic death metal-iştilor Liviu Ustinescu (voce), Marius Tase (chitară), Marius Tabac (chitară), Răzvan Sofronescu (chitară bas) şi Adrian Gheorghiu (tobe). Muzica lor a fost una potrivită cu ora concertului, muzica lor fiind impregnată la tot pasul cu influenţele unor trupe cum ar fi Mors Principium Est, In Mourning, Arch Enemy, Fractal Gates, Dark Tranquillity, Death sau Opeth. Odată cu finalizarea concertului Reckoning, în jurul orei 03:30 A.M., s-a sfârşit şi prima zi de festival. Să deshidem robinetele!

Ziua a 2-a (Sâmbătă, 13 August 2011)

Pentru ziua de Sâmbătă, concertele din Piaţa Mare au fost programate să înceapă cu o jumătate de oră mai devreme decât în cazul primei zile de festival, pentru ca cele două trupe-ţintă ale serii să poată performa câte 90 de minute. Astfel, nici mai devreme, nici mai târziu, decât la ora 19:00, Saffron, vocalista trupei de synth-techno-pop-alternative-orice alceva decât rock Republica, şi-a făcut apariţia pe scenă, alături de cei 3 instrumentişti, care mai de care mai ramolit, ai trupei. Concertul britanicilor a fost de la bun început considerat ca fiind unul care nu se potrivea sub nicio formă cu conceptul promovat prin festivalul ArtMania. Probabil că organizatorii s-au gândit că, dacă tot au reusit anul trecut să deturneze o “bombă” prin aducerea celora de la Sisters OF Mercy – aceşti veritabili Depeche Mode ai zilelor noastre -, îşi mai pot permite să arunce o nucă-n şi-n peretele poleit de nume grele al ediţiei din anul 2011. Atât timp cât, curios din fire fiind¸ întrebi oameni şi oameni care pentru ce trupă a venit (sau, pur şi simplu, ciuleşti urechile bine la şuşotelile celora din jurul tău) şi niciunul dintre răspunsuri nu cuprinde anumite nume prezente pe afişul unui festival, este clar că trupa sau artistul respectiv nu-şi aveau nici rostul şi nici locul acolo. Republica este o trupă care se preta pentru un festival gen Summer Well – desfăşurat simultan cu ArtMania -, Peninsula sau B’estfest. – asta spre deosebire de cei de la Lacrimas Profundere, care ar face bine să se reprofileze. Uşurarea tuturor a venit din faptul că britanicii nu au avut alocate decât 30 de minute, timp în care au încercat să încânte publicul – mai numeros pe la terasele din perimetrul festivalului decât în faţa scenei – cu piese cum ar fi Out Of The Darkness sau From Rush Hour With Love, cu hit-uri cunoscute din anii ’90, cum ar fi Drop Dead Gorgeous sau Ready To Go, dar şi cu un cover după piesa binecunoscuilor lor conaţionali de la Genesis – Turn It Again.

Începând cu ora 20:00, a urmat un veritabil festin. De fapt, au fost două: unul finlandez şi unul italienesc. În sfârşit, una dintre cele mai aşteptate şi mai dorite trupe la noi în ţară, Sonata Arctica, a reuşit să bifeze şi ţara noastră pe harta concertelor lor. Bannere şi fulare cu “arcticii”, dar şi steaguri ale Finlandei, şi-au făcut loc printre miile de fani prezenţi. Ca răspuns la atitudinea exemplară a fanilor, Tony Kakko (voce), Elias Viljanen (chitară), Marko Paasikoski (chitară bas), Henrik Klingenberg (clape) şi Tommy Portimo (tobe) şi-au făcut apariţia pe scena sibiană însoţiţi, din background, de un superb peisaj din care se distingea neagra şi întunecoasa siluetă a lupului singuratic. Deşi concertul de la Sibiu avea să fie ultimul din turneu, iar cei 5 au fost obosiţi pe întreaga durată a sederii în Sibiu, nimeni nu a maid at importanta acestui fapt atunci cand membri Sonata Arctica au urcat pe scenă şi, pe acordurile piesei Flag In The Ground (câtă inspiraţie de a alege pentru a începe show-ul o piesă cu un asemenea titlu!). Tony a găsit permanent resurse de a comunica cu publicul, într-un mod cu totul diferit de cel ales, în seara precedentă, de Andi Deris – discursurile lui Tony s-au apropiat mai mult de ceea ce înseamnă prezentarea istoricului piesei ce urmează a fi interpretată. Din punctul meu de vedere, show-ul celora de la Sonata Arctica s-a apropiat cel mai mult de eticheta promovată de festivalul ArtMania, pentru că piese cum ar fi Last Amazing Grays, Blinded No More, Paid In Full, Victoria’s Secret, Last Drop Falls, Sing In Silence, Juliet, Full Moon, Replica, Don’t Say A Word sau We Need Some Vodka se apropie cel mai bine de directia pe care festivalul o apucase în primii săi ani de existentă.Mica mea dezamăgire, legată de faptul că piesa mea favorită de-a lor, Shy, nu si-a găsit loc în playlist-ul acestui turneu, aproape că pălise.

La ora 22:00, după 90 de minute în compania celora de la Sonata Arctica si încă 30 de minute de change over, pe scenă au urcat Cristina Scabbia (voce), Andrea Ferro (voce), Cristiano Migliore (chitară), Marco Biazzi (chitară), Marco Coti Zelati (chitară bas, clape) şi Cristiano Mozzati (tobe) – componenţii trupei italiene de symphonic death metal Lacuna Coil. Dacă cei de la Sonata Arctica au părut să fie epuizaţi, ca urmare a turneului aflat pe sfârşite, cei de la Lacuna Coil erau mai energici ca oricine, oricând. Dacă la conferinţa de presă, desfăşurată la orele amiezii, a venit îmbrăcată într-un maieu sport, a purtat o pereche de pantaloni de camuflaj, a fost nemachiată şi nearanjată şi, totuşi, a surprins prin frumuseţe şi prin naturaleţe, pe scenă, farmecul Cristinei Scabbia a devenit cu adevărat unul incontestabil, întrucât am avut ocazia să o vedem “la aparat”. Ne-au acapart! Atât ea, cât şi cei 5 flăcăi care îi ţineau companie. Desi nu a avut explozia de energie pe care concertele celora de la Helloween, Sonata Arctica sau Tarja le-au avut, concertul Lacuna Coil a plusat la capitolul coeziunii grupului, dar în special între cei doi vocali. Cristina şi Andrea parcă sunt făcuţi să cânte unul lângă altul, simultan, pe aceeaşi scenă. Personal, curiozitatea mea principală în ceea ce priveşte concertul italienilor a fost legată de capacitatea Cristinei de a duce un concert în mod similar cu modul în care sună înregistrările italienilor. Ei bine, concertul m-a depăşit din acest punct de vedere: Cristina nu numai că are o voce excepţională, dar chiar aş putea spune că m-a impresionat mai mult decât cum sună pe album – chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Întrucât pornisem cu dorinţa principală de a-i vedea pe cei de la Helloween şi de la Sonata Arctica, aş putea afirma, fară tăgadă, ca prestaţia italienilor a constituit surpriza festivalului în ceea ce mă priveşte, chiar dacă spectacolul lor nu a avut explozia de complexitate a celor două concerte enunţate anterior. Început cu o întârziere de aproximativ 15 minute, spectacolul italienilor a debutat cu piesa Underdog şi a continuat cu I’m Not Afraid, piesă la finalul careia Andrea a multumit publicului “Multumesc! I’m sorry, my Romanian is not so great, but I try!”. După ce Cristina a proclamat debutul “party time-ului”, show-ul italienilor a continuat cu Fragments Of Faith, Closer sau To The Edge. A venit, apoi, momentul unei piese binecunoscute din discografia italienilor, Heaven’s A Lie! De credeaţi, cumva, că doar publicul a avut parte de surprize pe durata concertului italienilor, vă înşelaţi (din nou!) amarnic: ziua concertului a coincis cu aniversarea lui Cristiano „Criz” Mozzati, motiv pentru care i-am cântat, împreună cu Andrea Ferro şi cu Cristina Scabbia, un scurt “Happy Birthday”! După acest moment emoţionant, a urmat un cover după binecunoscuta piesă Enjoy The Silence a celora de la Depeche Mode, piesă pe durata căreia, spre surprinderea şi stupizenia tuturor, Cristina a inserat un pasaj de câteva secunde din piesa controversatei Lady Gaga – Poker Face. Au urmat Fragile, Spellbound, Our Truth, Daylight Dancer şi Swamped pentru ca, la bis, Cristina să-i impresioneze pe cei prezenţi prin apariţia sa pe un superb Harley, interpretând cea din urmă piesă a concertului – Survive.

Concertele din Piaţa Mare programate pentru această a 6-a ediţie de ArtMania tocmai ce luaseră sfârşit, însă, pentru o mică parte dintre cei prezenţi, festivalul încă nu luase sfârşit. La o duzină de kilometri, Sibiu Arena ne mai aştepta cu frig, cu expoziţii, cu mâncare (proastă!), cu Truda, cu Guerrillas (Sâmbătă), cu Byron şi cu Tagma (Duminică).

Singurul concert programat pentru ziua de Sâmbătă în Piata Mică a fost cel al bucureştenilor de la Classic Beat Orchestra. Concertul acestora a debutat la ora 14:30, astfel încât nu mulţi au fost cei care au acceptat provocarea … pentru că asta a fost concertul lor: o provocare. O provocare de a atrage publicul la ore cu care acesta nu a fost obişnuit. O provocare de a atrage publicul cu un etno-jazz-dubstep unic în România, dar de mare efect. O provocare de a antrena publicul pentru ceea ce avea să se întâmple, la un pasaj depărtare, pe timp de seară:Andreea Cernica (voce jazz), Emanuel Vots (chitară), Ioan Gergely (chitară bas), Mischa Simeonov (pian, claviaturi, dirijor), Ioana Dobrescu (vioară), Sabina Aur (vioară), Maria Ionescu (vioară), Mihail Grigore (violoncel), Alek Potanga (violoncel) şi Gaby Circea (tobe) au oferit trecătorilor (pentru că puţini au fost cei care au urmărit concertul cap-coadă) aproximativ 60 de minute mai mult decât agreabile.

În Sibiu Arena, ziua de Sâmbătă a adus nu mai puţin de 5 concerte, trei programate a se desfăşura înaintea concertelor din Piaţa Mare, iar 2 fiind programate a se desfăşura târziu în noapte.

La ora 13:00, localnicii de la Heavy Duty au urcat pe micuţa scenă montată pe costamentul fostei fabrici “Dumbrava”. Este o trupă de care începusem să aud din ce în ce mai des, astfel încât regretul că nu am apucat să-i văd nici de data aceasta, datorită suprapunerii cu alte evenimente, a fost mare. Influenţele muzcale, cum ar fi trupele Metallica, Devildriver, Machine Head, Death, In Flames, dar şi curiozitatea de a-i vedea pe Volvo (voce, chitară), Andrei (chitară), Marius (chitară bas) şi pe Ove (tobe), m-ar fi îndemnat să le urmăresc concertul, în orice alt context. Aşa, am rămas cu speranţa că Heavy Duty se vor misca si înspre nordul tării.

Fuga-fuguţa, am reuşit să prind finalul concertului bucureştenilor de la Monarchy. Nu am apucat mai mult de 15 minute din concertul lor, însă eram curios să văd cum reuşesc să se conformeze coordonatelor scenice cu totul diferite faţă de cele de care au avut parte cu ocazia festivalului Rock The City. La Sibiu, tocmai elementul care m-a impresionat cel mai mult în concertul sus-amintit a lipsit: Dana Maria Olteanu! Chiar şi în lipsa prezenţei feminine,  Dragoş Cretu (voce), Iulian Rob (chitară), Marian Leuştean (chitară bas), Cornel Ştefan (claviaturi) şi Geani Matei (tobe) au oferit publicului aproximativ 60 de minute de un heavy-power destul de liniar. Printre piesele incluse în concertul de la Sibiu, am remarcat câteva titluri, cum ar fi Soul Capture, Earthquake, Rise And Fall sau At The World’s End. Aşadar, un playlist aproape identic cu cel de la Rock The City.

La ora 17:00, a debutat concertul constănţenilor de la Interitus Dei, poate cea mai cunoscută trupă românească prezentă la această ediţie a festivalului ArtMania. Asemenea trupei Monarchy, festivalul ArtMania avea să constituie cel de-al doilea prilej cu care aveam ocazia să îi urmăresc. Cu o istorie de 14 ani în spate, materializată prin nenumărate concerte, atât în ţară, cât şi în străinătate, prin 4 albume full-length şi un album live, Interitus Dei înseamnă, la ora actuală, Adrian Galu (voce), Bogdan Boeru (voce, chitară bas), Cristian Tentu (chitară), Ruhan Terente (chitară) şi Sebastian Macovei (tobe). Concertul de la Sibiu, deşi a constituit o veritabilă incursiune prin istoria trupei, a fost construit, în ultima sa parte, în jurul celui mai recent material discografic al trupei, intitulat In Motion, de pe care cei 5 au interpretat piese cum ar fi In Motion, Arabia sau Hasta Simepre Comandante.

După ora 01:00 A.M., a debutat ceea ce se poate numi noaptea clujeană a ArtManiei, odată cu apariţia clujenilor de la Guerrillas. Aceştia au reuşit să strângă în faţa scenei un număr de aproximativ 250 de spectatori. Cornel Cornea (Commandante) (voce, chitară bas), Sergiu Stan (Sergo) (chitară, backing vocals), Eugen Tăbăcaru (Jenci) (tobe) şi Andrei Aron (chitară) au oferit aproape 90 de minute agreabile, de hardcore mai mult decât agreabil. Şi pentru Guerrillas, avea să fie o experienţă nouă, manifestată pe mai multe paliere: avea să fie primul concert Guerrillas în Sibiu şi, totodată, primul concert Guerrillas care să aibă loc în cadrul unui festival de o asemenea anvergură. Pentru primul lor concert în această zonă, hardcore-iştii au pregătit un setlist format din 10 piese: Start The Fight, Destroy, Nenaviju Tebia Maia Strana, Leaders, Full Force, We Rise, Together Forever Stronger, New New, Guerrilla Spirit şi Earth.

Dacă pentru marea majoritate a celora veniţi la festival concertul italienilor de la Lacuna Coil avea să fie ultimul eveniment la care au fost prezenti în cadrul editiei din acest an a ArtManiei, pentru aproximativ 250 de tineri ultimul concert avea să fie cel al clujenilor de la Truda. În faţa unui public format, în mare măsură, din puştani şi din chiştoace nefumate, dar afumate, aşa cum ne-au obişnuit cei de la Truda, aceştia au oferit un spectacol gustat de mai toţi cei prezenţi. Faptul că au atitudine, atât în versuri, cât şi pe scenă sau în afara ei, îi poziţionează pe cei de la Truda în vârful ierarhiei preferinţelor adolescenţilor români în materie de rock/metal, însă puţini dintre aceia trecuţi de această vârstă  mai apreciază versurile, muzica şi atitudinea lor. În orice caz, este demn de apreciat cum Fotzey (voce, chitară), Piciu (chitară), Johann (chitară bas) şi Ricco Cave (tobe) înţeleg să comunice cu publicul – pe scenă şi în afara ei, în concerte sau, pur şi simplu, pe stradă sau … în Kaufland) şi să îşi promoveze masiv atitudinea represivă cu privire la defecţiunile societăţii în care trăim. Timp de peste 90 de minute, am asistat la mai mult decât un concert, am asistat la un show în care expresivitatea şi atitudinea ostilă a fost transbordată şi dincolo de podeaua scenei. Publicul adolescentin a cântat aproape cap-coadă întregul setlist al concertului (în care am regăsit piese cum ar fi Nyi Foame, Patriot, Te Naşti Trudesti Şi Mori, La Arme, Violu’ De La Ora 5, Pula-n Cur Şi Bani De Drum, Tzâpă-Tye Pe Linoleu sau Ţara Pupătorilor De Moaşte) şi s-a manifestat energic, uneoori vulgar, fie că a fost instigat de către Fotzey sau Rosu, fie din proprie iniţiativă. Una peste alta, deşi Truda nu se numără nici pe departe printre preferinţele mele muzicale, a fost o revedere plăcută, după o lungă perioadă de abstinenţă.

Acesta avea să fie ultimul eveniment la care am asitat la această a 6/6 ediţie de ArtMania. Ziua de Duminică avea să programeze, deasemenea, două evenimente muzicale unplugged care meritau a fi urmărite (Tagma, dar, mai ales, Byron).

Aşa a fost scris cel de-al şaselea capitol al unui roman colectiv care sper să depăşeacă toate barierele: de lungime, de conţinut, de intrigă, de amploare şi nu numai. „Lungimea” a crescut, prin faptul că organizatorii au extins durata concertelor nocturne de anul trecut. Şi conţinutul a fost mai variat faţă de precedentele ediţii (Harley, convenţia de tatuaje, Jäger, Granini, concerte non-rock/metal). Intrigă … păi ce alt exemplu mai bun ar putea fi adus, decât: Nevermore? Hammerfall?? Helloween???. În fine, ediţia din acest an îmi este clar că a avut cea mai mare amploare, datorită promovării masive de care festivalul a avut parte. Deşi, în ultimii ani, festivalul nu a mai adus în prim-plan nume atât de îndrăgite ale scenei internaţionale precum la primele ediţii, cu fiecare ediţie mă simt tot mai ataşat de festival, tot mai „parte” din tot ceea ce înseamnă el şi tot mai dornic de a fi parte din el şi la ediţia următoare. Fraţilor, ne (re)vedem între 17 şi 19 August 2012!

O mica galerie foto de la Festival :

Autor : Tudor Bolgar

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: