Skip to content

Artă contemporană românească la Târgul de artă Preview Berlin 2011

August 12, 2011

Târgul de artă Preview Berlin 2011 se numără, de la prima sa ediţie din 2005, printre cele mai importante manifestări de artă contemporană din capitala germană. Spaţiul generos din fostul aeroport Tempelhof reuneşte în perioada 9-11 septembrie 2011 58 de expozanţi (galerii şi instituţii culturale) din 14 ţări, peste 200 de artişti expuşi şi se bucură de prezenţa a cel puţin 10.000 de vizitatori.

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin asigură pentru prima dată prezenţa românească la acest eveniment prin participarea grupului Vector, cu proiectul Critical Alienated Works al artiştilor Dan Acostioaei, Andrea Hajtajer, Dumitru Oboroc, Bogdan Teodorescu. Curator al proiectului este Cătălin Gheorghe. Lucrările artiştilor sunt prezentate în formatul unei expoziţii-concept care explorează tema „procesului muncii” materiale şi imateriale influenţate de contextul periferic, însă internaţionalizat, în care sunt produse lucrările. Conceptul expoziţiei se bazează pe un schimb încrucişat de afecte şi de idei cu publicul unui târg de artă.

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin susţine, de asemenea, participarea artiştilor Lea Rasovszky, Dan Raul Pintea, Zoltan Bela şi Adriana Jebeleanu de la Galeria Anca Poteraşu.

Organizatorii târgului sunt galeriile Jarmuschek und Partner şi Loop-raum für aktuelle Kunst. Preview Berlin este una dintre cele mai bune de platforme de promovare pentru tinerii artişti, pentru noile galerii şi pentru spaţii de artă alternativă.

Vector – studioul de practici şi dezbateri artistice este platforma educaţională de cercetare critică şi producţie artistică a Asociaţiei Vector din Iaşi, activată în colaborare cu Centrul de Cercetare „Estetică şi Creaţie Artistică” al Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi.

Galeria Anca Poteraşu este un spaţiu dedicat artei contemporane, care sprijină iniţiativele artistice şi proiectele curatoriale româneşti.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: