Skip to content

Cronica Samael – Lux Mundi

Mai 14, 2011

Un nou val de adrenalina razboinica este conservat in ultimul album al cunoscutei trupe elvetiene Samael, intitulat „Lux Mundi” (tradus „Lumina Lumii”) si aparut in Europa pe 29 aprilie 2011. Albumul beneficiaza de o coperta simpla si sugestiva despre care autorul ei, Patrick Pidoux, care a mai lucrat cu Samael la „Solar Soul” in 2007 si la „Above” in 2009, spune ca este „o forma foarte grafica a unui ochi, reprezentant al vazului, primul simt uman capabil sa capteze lumina”.

Gata sa invadeze intregul auditoriu heavy pana in cele mai „rigide” simturi, albumul isi descarca armele chiar de la prima piesa, Luxferre, ale carei ritmuri de tobe halucinante pun sangele in miscare cat ai spune „metal”. Dand tonul atat muzical cat si liric, piesa a fost intitulata initial „More Light!”, cu referire la „Mehr Licht!”, despre care, se spune, ca ar fi fost ultimele cuvinte ale poetului german Johann Wolfgang von Goethe pe patul de moarte. Ritmul sacadat pune stapanire pe a doua piesa, Let My People Be! , fiind lightmotivul albumului si, de altfel, al istoriei Samael. „Let My People Be!” ramane la fel de patrunzatoare si spectaculoasa datorita tempo-ului moderat, in timp ce parcurge granita fragila dintre anarhie si societate, „proorocind” o noua era. Ceva mai intriganta, Of War, adauga stilului specific o crampeie de misticism, cu toate ca mesajul si strigatul razboinic se afirma limpede. Este a doua oara cand Samael scrie o piesa completa avand ca subiect central razboiul, doar ca spre deosebire de ” ‘Valkyries’ New Ride” din albumul Solar Soul care a fost inspirata de razboiul in curs din Irak, „Of War” trateaza tema in sensul vast.

Cu deosebit simt de raspundere afirm ca piesa Antigod reprezinta spectacolul si ideea albumului, o revolta bine inchegata de versuri, melodicitate si mai ales interpretare. Denumirea, poate prea dura, comprima continutul, adica adoptarea unei pozitii categorice impotriva oricarei religii, dar totodata sustine benefic si intensifica impactul asupra auditoriului. In acest punct incepe adevarata comunicare cu interiorul, „the touching message”, acesta devenind personajul principal in „lumina lumii” creionata de Samael. Finalul convingator si amenintator, lasa locul urmatoarei piese, For A Thousand Years, care tensioneaza tot mai mult atmosfera si intr-un sens admirabil corzile vocale ale solistului. Tempo-ul moderat, de aceasta data mai heavy, subliniaza opiniile trupei despre imortalitate. Secventa specifica unui mars isi gaseste perfect locul in parcursul piesei culminand finalul impetuos.

O compozitie placuta, cu un tempo ridicat si agresiv, in care electricul se face simtit in mod abundent este The Shadow Of The Sword. Piesa face referire la o scriere din Coran care afirma ca „portile Raiului se afla sub umbrele sabiilor” si reprezinta o alta etapa a indignarii impotriva religiilor, mai precis a celor monoteiste. Ritmurile tribale ale piesei In The Deep si riff’ul de chitara distinctiv, constituie un „bun-venit” in calatoria spre adancimile sufletului Samael. Este una din piesele experimentale de pe album si de asemenea ne intampina pe site’ul oficial al trupei. Pe principiul „noaptea e un sfetnic bun” a fost scrisa si cea mai intensa balada din istoria Samael, Mother Night, conceputa la momentul oportun, dupa baladele progresive de pana acum. Pagan Trance, o piesa de-a dreptul himerica, atat din punct de vedere al versurilor, cat si instrumental, vorbeste despre conexiunea eternului feminin cu natura. Din punct de vedere compozitional se aseamana cu Antigod, dar este mult mai deschisa si mai „imblanzita”. „We’re junkies addicted to success” este unul din versurile piesei  In Gold We Trust si un mare adevar inglobat intr-un impozant strigat impotriva a ceea ce pentru unii reprezinta „elemente motivationale existentiale”: banii, posesiunile materiale si succesul, cu pretul sacrificarii altor vieti. Chiar daca literal se traduce „Sufletul Invincibil”, Soul Invictus este un joc de cuvinte inspirat de fapt din numele zeului soarelui, Sol Invictus, la romani. Cu o muzicalitate grava, piesa culmineaza albumul, pastrand pentru final un ritm exploziv, mai rapid decat oricare altul insusit de Samael inainte. Asadar The Truth Is Marching On antreneaza o tensiune pe tot parcursul interpretarii, in ideea ca drumul in cautarea adevarul final ar putea fi o iluzie, dar cu toate astea este nevoie de o plimbare pe acesta cale pentru a te elibera de indoieli.

Personal, nu am nici o indoiala ca munca din ultimii trei ani pentru acest album si experienta de pana acum a celor de la Samael a dus la un rezultat fascinant. Ideile noi imbinate cu trimiteri la vechile albume, dau dovada de progres si profesionalism. Actualul material a fost inregistrat in doua locatii diferite din Elvetia, iar materialul final a fost prelucrat de specialistul in extreme metal Russ Russel in Kettering, Anglia. Albumul a fost terminat vara trecuta, iar „Antigod” a fost lansata pe 19 noiembrie 2010 pentru a sugera noua directie a albumului. Sa speram ca vom auzi live aceasta piesa si in cadrul festivalului OST Mountain Fest, care va avea loc intre 22-24 iulie 2011 in incinta Cetatii Râşnov din judetul Brasov, unde membrii Samael vor dezlantui o atmosfera heavy alaturi de Keep of Kalessin, Dornenreich, Onslaught si multi altii. Mai multe detalii despre acest eveniment puteti citi AICI.

Nota: 10

Piesa preferata: „Antigod”

Casa de discuri : Nuclear Blast

Data aparitiei: 29 aprilie 2011

Componenta: Vorphalack – chitara si voce,  Xytras – clape si tobe, Makro – chitara, Christophe “Masmiseim” Mermod – bass

Autor: Dana Moroșanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: